Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier cu două victime

ro

20 Aug, 2013 00:00 1343 Marime text
Două persoane au ajuns la spital după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier.

În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că ieri, în jurul orei 13.00, Stere G., de 46 ani, din Constanţa, a condus un autotren pe DN 22, dinspre Tulcea către Ovidiu. În momentul în care a ajuns la kilometrul 281, din cauza neatenţiei în conducere, ansamblul a intrat în balans, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de Neculai M., de 47 de ani, din Bucureşti, pe DN 22, dinspre Ovidiu către Tulcea. Ulterior, autotrenul s-a răsturnat pe partea carosabilă către stânga sensului său de mers şi autoturismul a ieşit în afara părţii carosabile către dreapta sensului său de mers. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului autotrenului şi a Eugeniei S., de 73 de ani, din Tulcea, pasager spate în autoturism.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii