Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier grav azi noapte în zona Hotelului Meridian din Mamaia. O tânără este rănită. Maşina s-a izbit de un copac (galerie foto)

ro

10 Nov, 2018 07:38 3483 Marime text
În această noapte, în jurul orei 23.20, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiune, dinspre Constanța către Năvodari.
 

Ajungând la intersecția tip sens giratoriu din zona hotel Meridian, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției către stânga sensului de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers.

Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa spune că autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.


În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei tinere, de 18 ani, pasageră pe locul dreapta față, care a fost transportată, la spital, pentru îngrijiri medicale.

Atât pasagera cât şi şoferul sunt din Constanţa.

Sursa foto: IPJ Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii