Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident în zona Hanul Piraților din Mamaia, produs de o femeie aflată sub influența alcoolului. O mașină s-a oprit într-o clădire. Două victime (galerie foto + video)

ro

17 Jul, 2020 04:54 4509 Marime text
Un accident de circulație a fost anunțat, în jurul orei 04.30, la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență prin care se solicita ajutorul salvatorilor. 

Potrivit apelantului accidentul a avut loc în Mamaia Nord Zona Hanul Piraților.

Acesta a mai explicat dispecerului de serviciu că în evenimentul rutier a fost implicată o singură mașină iar două victime, conștiente, și cooperante, au nevoie de ajutor medical.

Mașina s-a oprit într-o clădire.

UPDATE:

IPJ Constanța a transmis date de la acest eveniment rutier:

La data de 17 iulie a.c., în jurul orei 4.22, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat o femeie, de 29 de ani, din municipiul Constanța, care a condus un autoturism pe DC 86, dinspre Năvodari către Mamaia, iar în dreptul Hanului a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Femeia se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii