Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident grav, în județul Ialomița, în această noapte. Trei victime, din Constanța, dintre care doi minori

ro

20 Jun, 2021 08:06 7159 Marime text

 
  • În această dimineață, în jurul orei 03.40, pe raza comunei Gura Ialomiței, pe DJ 213, s-a produs un accident rutier, în care un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
 

 
Ani Cercel, purtătorul de cuvânt al ISU ialomița spune că „pentru gestionarea acestui eveniment, la fața locului s-au deplasat rapid două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Țăndărei, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și două echipaje medicale din cadrul S.A.J.Ialomița”.

 
Victimele au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ a locul intervenței.
 

Oficialul ISU Ialomița mai spune că „mama și cei doi minori, conștienți, cooperanți, neîncarcerati, au fost preluați de echipajele medicale SAJ și  transportați la Spitalul Orășenesc Țăndarei pentru investigații amănunțite și îngrijiri de specialitate”.

 
Șoferul, după ce a fost asistat medical la fața locului, a refuzat să meargă la spital.
 
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingerea a incendiilor la locul accidentului.

Totodată, conform IPJ Ialomița, noaptea trecută, în jurul orei 04:00, pe DJ 213, în afara localității Gura Ialomiței s-a produs un accident de circulație. 

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că un șofer, în vârstă de 67 de ani,  din județul Constanța, ar fi părăsit partea carosabilă într- curbă,  rasturnându-se în șanțul de pe marginea drumului. 

În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, doi minori de 7 și 12 ani, și o femeie de 38 de ani, pasageri ai autovehiculului. 

Victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul din Țăndărei pentru îngrijiri medicale. 


Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 
Sursa foto: ISU Ialomița+IPJ Ialomita
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii