Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:44 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Accident feroviar, la Fetești, în această noapte. Coliziune între două trenuri (galerie foto)

ro

29 Jul, 2021 01:03 11815 Marime text
  • În această noapte, jurul orelor 23.45, pompierii militari, din cadrul Stației Fetești, au fost solicitați prin apel 112 să intervină la un accident feroviar produs în urma coliziunii  a două trenuri.  

Salvatorii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere  și un echipaj SMURD, în sprijin sosind și un echipaj SAJ Ialomița.

Nu sunt victime, doar pagube materiale, în urma coliziunii dintre locomotiva trenului care circula și o alta garnitură ce era staționată.


Traficul feroviar este blocat.

Unul din trenuri era încărcat cu fier vechi iar celălalt cu ciment. Locomotiva și cinci vagoane au căzut de pe linii. 

UPDATE:


Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că magistrala București - Constanța este blocată în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza tamponării a două trenuri private de marfă.
 
Menționăm faptul că un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în stația CF Fetești, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depățit semnalul de OPRIRE de la intrare în stație, și a intrat în trenul garat. În urma tamponării, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat.
 
Din cauza acestui eveniment feroviar, soldat fără victime omenești, dar cu mari pagube materiale, traficul feroviar pe raza stației Fetești, atât spre Bărăganu, cât și spre Movila este blocată.
 
Precizăm faptul că, pentru asigurarea legăturii cu stațiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucurestiul vor circula pe ruta deviată prin Fetești - Movila - Tăndărei, cu tracțiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploiești - Buzău - Făurei - Fetești.
 
Vom reveni cu noi informații.
 
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în circulația trenurilor spre și dinspre Litora, urmare producerii acestui eveniment, cu precizarea că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanții operatorilor de marfă și va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe șină a vagoanelor și restabilirea circulației pe Magistrala 800.
 
Sursa foto: ISU Ialomita+CFR Infrastructura

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii