Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bolid scăpat de sub control pe DN 3 A intrat cu maşina în copac! Avea doar 28 de ani…

ro

27 Aug, 2015 00:00 1584 Marime text
Viteza excesivă l-a omorât pe un tânăr de 28 de ani. Miercuri dimineaţă, pe la ora 2.52, şoferul unui BMW de toată frumuseţea circula cu viteză dinspre bac către Ostrov. Era singur în maşină. La un moment dat, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un copac de pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului extrem de violent, mașina s-a transformat într-un maldăr de fiare.

A fost nevoie de pompierii de la Descarcerare pentru scoaterea şoferului din ceea ce mai rămăsese din autovehicul. La fața locului a ajuns și o ambulanță, însă medicii nu au putut decât să constate decesul tânărului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzelor decesului.
 
Din primele cercetări ale poliţiştilor, viteza prea mare ar fi fost de vină pentru producerea acestui accident. Cercetarea nu s-a încheiat însă. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările accidentului.

Tânărul era din comuna Grindu, judeţul Ialomiţa. În urmă cu aproape două săptămâni, un bărbat a murit în aceeaşi zonă după ce a intrat cu maşina… tot în copac. Atunci au fost rănite şi alte două persoane.
 
Sursa foto: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii