Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A contestat decizia judecătorului Lucian Lică Adrian Stan, primarul suspendat de la Techirghiol, rămâne în arest preventiv (rechizitoriu)

ro

20 Nov, 2015 00:00 2191 Marime text


Primarul suspendat din Techirghiol, Adrian Stan, rămâne în arest preventiv. Decizia a fost luată, ieri, de judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, şi nu este definitivă.
 
Stan a depus, tot ieri, contestaţie împotriva deciziei luate de judecătorul Lucian Lică.
 
Soluţia pe scurt: „În baza art. 348, alin. 1 şi 2 c.p.p., raportat la art. 207 c.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Stan Viorel Adrian, măsură pe care o menţine până la data de 17.12.2015, inclusiv. În baza art. 242, alin. 1 şi 2 c.p.p., respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de către avocatul inculpatului privind înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare“.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie au reţinut următoarea stare de fapt: „La data de 13 octombrie 2015, inculpatul Adrian Stan, în calitate de primar al oraşului Techirghiol, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, a pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 de lei şi respectiv 64.000 de lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 de lei şi respectiv 1.600.000 de lei, care urmau să fie emise de societatea denunţătorului în temeiul unui contract de execuţie lucrări şi achitate de Primăria oraşului Techirghiol.
 
În baza acestei înţelegeri, la data de 23 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian a primit de la aceeaşi persoană suma de 40.000 de lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracţiunii flagrante“.

Rechizitoriu - Adrian Stan, primarul suspendat de la Techirghiol, 40.000 de lei într-un plic pus în ziar (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii