Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:26 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

87 de absolvenţi vor să fie avocaţi în Constanţa. Lista completă (document)

ro

31 Aug, 2016 00:00 4309 Marime text
 

Baroul Constanţa a publicat listele cu numele candidaţii care s-au înscris pentru examenul de intrare în avocatură din acest an. Potrivit Baroului Constanţa, toate dosarele de înscriere au fost validate. Astfel, 87 de absolvenţi de Drept s-au înscris la examenul de primire în profesie ca avocat stagiar, iar la cel pentru definitivare s-au înscris şapte persoane.
 
Atât examenul de primire în profesie pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar, cât şi examenul de definitivat în alte profesii juridice se desfăşoară pe 12 septembrie. Examenul va urma aceeaşi regulă ca în anii precedenţi: un test-grilă cu 100 de întrebări legate de organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal.
 
Potrivit Uniunii Naţionale a Barourilor din România, proba va avea un „caracter preponderent teoretic sau preponderent practic - aplicativ, distinct, în funcţie de vocaţia candidaţilor de a dobândi titlul profesional de avocat stagiar sau titlul profesional definitiv“.
 
Pentru a se considera avocaţi „cu acte în regulă“, candidaţii trebuie să obţină minimum zece puncte la fiecare disciplină în parte şi un punctaj total de cel puţin 70 de puncte.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vedea lista completă a candidaţilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii