Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiica fostului ministru al Sportului îşi serba ziua de naştere Afaceristul craiovean mort în Mamaia avea 1,30 alcool în sânge şi 1,90 în urină

ro

24 Jul, 2012 01:00 4037 Marime text
Mamaia-accident1.jpgPotrivit unor surse, dosarul acestui accident rutier mortal va fi soluţionat prin neînceperea urmăririi penale, având în vedere că a survenit decesul făptuitorului

Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa continuă cercetările specifice în dosarul accidentul din urmă cu două dimineţi, din Mamaia, în urma căruia a decedat Adrian Petrişor Brotac, de 30 de ani, un prosper afacerist din Craiova, iar alţi trei tineri au ajuns la spital cu răni. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Georgiu Gingăraş, preşedinte al UNPR Argeş, părintele uneia dintre tinerele implicate în accident, susţine că fiica sa a încercat să-l determine pe şofer să oprească, însă acest nu a dorit. În după-amiaza zilei de ieri, medicii Serviciului Judeţean de Medicină legală Constanţa au comunicat poliţiştilor de la Rutieră alcoolemia şoferului decedat: 1,30 alcoolemie şi 1,90 alcoolurie (cantitatea de alcool în urină). Pentru că nu este necesară în soluţionarea cauzei, dar şi pentru a face economie, organele de anchetă nu vor solicita efectuarea unei expertize din care să reiasă viteza cu care se deplasa automobilul la momentul producerii accidentului.

Conform datelor puse la dispoziţie de poliţişti, în dimineaţa zilei de 22 iulie, Adrian Petrişor Brotac, de 30 de ani, din Craiova, a condus un automobil de lux marca Porsche, model Carrera, pe DC 86, dinspre Mamaia către Năvodari. Maşina se afla în proprietatea SC Luky Frog SRL (broasca norocoasă), firmă condusă de Brotac, şi avea montate numere roşii de înmatriculare. Ajuns într-o curbă, din cauza neatenţiei, a vitezei, dar şi a consumului de alcool, şoferul a pierdut controlul bolidului, după care a părăsit partea carosabilă şi s-a lovit de un stâlp pe care l-a pus la pământ. În urma impactului deosebit de puternic, Adrian Petrişor Brotac a decedat. Elian-Florin Tudor, fondator al SC El-Young Impex SRL, pasager pe locul din dreapta faţă, Georgiana Gingăraş, de 26 de ani, şi Ligia Gingăraş, de 24 de ani, ambele din judeţul Argeş, pasagere pe bancheta din spate, au ajuns în atenţia medicilor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Constanţa, însă rănile pe care le-au suferit au fost superficiale. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Georgiu Gingăraş, preşedinte al UNPR Argeş, tatăl Georgianei Gingăraş, ne-a vorbit despre accidentul pe care l-a avut fiica sa chiar în ziua în care aceasta a împlinit vârsta de 27 de ani.

Ce zice fostul ministru

Mamaia-georgiugingarassursafotowwwinfocurteadeargesro.jpg„Copilul meu a fost la mare. Ieri (n.r. 22 iulie) a fost ziua ei. Practic, s-a născut a doua oară. A fost cu nişte tineri într-un club. Iniţial au fost trei, însă băiatul cu care erau fetele (n.r. Georgiana Gingăraş şi verişoara sa, Ligia Gingăraş) a plecat mai devreme. Când ele au vrut să plece, băiatul cu maşina (n.r. Adrian Petrişor Brotac, de 30 de ani) a spus că le duce el până la hotelul în care erau cazate. Când a văzut ce se întâmplă, fata mea a început să ţipe şi să-i ceară şoferului să oprească. Norocul lor, al fetelor, că au avut centurile puse. Au scăpat cu câteva vânătăi uşoare. Fetele au fost tratate foarte bine în spital", a mai declarat fostul ministru al Tineretului şi Sportului. Medicii Serviciului Judeţean de Medicină legală Constanţa au comunicat, ieri, poliţiştilor de la Rutieră alcoolemia şoferului decedat: 1,30 alcoolemie (alcool în sânge) şi 1,90 alcoolurie (cantitatea de alcool în urină). Pentru că nu este necesară în soluţionarea cauzei, dar şi pentru a face economie, organele de anchetă nu vor solicita efectuarea unei expertize din care să reiasă viteza cu care se deplasa automobilul la momentul producerii accidentului. Potrivit unor surse, dosarul acestui accident rutier mortal va fi soluţionat prin neînceperea urmăririi penale, având în vedere că a survenit decesul făptuitorului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • S. 08 Aug, 2012 15:37 Ce spui ma?! Fara pata sunt fetitele. Daca era asa beat soferul, de ce s-au urcat cu el?!