Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:27 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

3 în 1 - săvârşirea infracţiunilor de furt auto, conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice

ro

14 Sep, 2015 00:00 1561 Marime text
Ieri, la ora 18.00, la sediul Poliţiei din Techirghiol s-a prezentat o femeie în vârstă de 59 de ani, care reclama faptul că, în timp ce se afla pe malul lacului, a purtat o conversaţie cu un bărbat, iar după ce acesta a plecat, a constatat lipsa cheilor auto, a telefonului mobil şi a unui pachet de ţigări.
 
Poliţiştii s-au deplasat spre locul în care se afla parcat autoturismul, depistând în zonă doi bărbați - de 40 de ani, respectiv 48 de ani -, care sustrăgeau autoturismul reclamantei, parcat la intersecţia bulevardului Eforie cu strada Oituz din Techirghiol. Din acelaşi oraş sunt şi cei doi bărbaţi.

Cu ocazia controlului corporal, asupra bărbatului de 40 de ani poliţiştii au găsit un telefon mobil şi un pachet de ţigări, iar cheile autoturismului erau în contact. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, el a fost testat cu aparatul etilotest. Astfel, s-a stabilit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt auto, conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul de 40 de ani fiind reţinut pe bază de ordonanţă şi urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii