Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

3,4 ani de detenţie pentru tentativă de omor

ro

21 Dec, 2013 00:00 1912 Marime text
Marin Vilău, în vârstă de 53 de ani, din comuna Limanu, judeţul Constanţa, cercetat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Constanţa şi poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie a României. Conform organelor de anchetă, „în seara zilei de 18 august, în jurul orei 19.00, în cursul unui conflict spontan, generat de o datorie bănească de circa 135 de lei, Vilău l-a înjunghiat în abdomen cu un cuţit de bucătărie lung de 31 cm, cu lama lungă de 19 cm şi lăţimea maximă de 3 cm, şi l-a lovit cu o ţeavă de polipropilenă lungă de 1 metru în zona capului şi la mână pe consăteanul său, B.D., căruia i-a provocat leziuni interne grave vindecabile în 30 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, şi care i-au pus viaţa în primejdie (...), viaţa victimei fiind salvată prin intervenţia chirurgicală de urgenţă efectuată în spital”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii