Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:28 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

24 februarie, pronunţare în dosarul lui Adrian Stan, fostul primar al orașului Techirghiol (rechizitoriu)

ro

11 Feb, 2016 00:00 1552 Marime text


Tribunalul Constanţa se va pronunţa, pe data de 24 februarie, în dosarul în care Adrian Stan, fostul primar al orașului Techirghiol, a fost trimis în judecată pentru luare de mită.
 
Ieri, în faţa judecătorului Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, Adrian Stan a recunoscut faptele imputate de procurori, iar Nadia Zlate, din DNA Constanța, a cerut ca fostul edil-şef să primească închisoare cu executare. De partea cealaltă, avocaţii lui Adrian Stan au solicitat ca acesta să primească o pedeapsa cu suspendare. 
 
Decizia va fi luată pe data de 24 februarie. Oricare va fi hotărârea instanţei, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „la data de 13 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian, în calitate de primar al orașului Techirghiol, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, a pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 de lei, respectiv 64.000 de lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 de lei, respectiv 1.600.000 de lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul unui contract de execuție lucrări și achitate de Primăria orașului Techirghiol“.
 
„În baza acestei înțelegeri, la data de 23 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian a primit de la aceeași persoană suma de 40.000 de lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracțiunii flagrante“, conform rechizitoriului. 

Rechizitoriu - Adrian Stan, primarul suspendat de la Techirghiol, 40.000 de lei într-un plic pus în ziar (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii