Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

24 de infracţiuni Femeia care îl judecă pe Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

ro

26 Sep, 2014 00:00 1971 Marime text
Tribunalul Bucureşti va redeschide azi dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost trimis în judecată pentru că ar fi săvârşit 24 de infracţiuni. Cauza a fost trimisă spre soluţionare completului de judecată CF18, prezidat, conform surselor noastre, de judecătoarea Luisa Emanuela Dragomir. Magistratul a decis, pe data de 23 iulie, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive a lui Nicuşor Daniel Constantinescu, pe o durată de 30 de zile de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite, dar şi pentru 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu obţinerea de foloase necuvenite. În acest dosar a mai fost deferit justiţiei şi Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP) Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Rechizitoriul poate fi citit aici.
 
Aşa cum arătam şi mai sus, dosarul se află în atenţia judecătoarei Luisa Emanuela Dragomir, cea care a decis emiterea primului mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa. În motivare, judecătoarea a precizat, printre altele, că asupra unei scrisori medicale depuse la dosar planează serioase îndoieli cu privire la autenticitatea acesteia. Nici fotografiile cu Nicuşor Constantinescu aflat într-un aşezământ medical nu au fost luate în considerare de Dragomir, având în vedere că acestea ar avea un caracter incert. La scurt timp, Nicuşor Daniel Constantinescu a fost pus pe lista persoanelor urmărite, document aflat pe site-ul oficial al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
Revenind la dosarul de azi, la primul termen, din data de 13 august, s-a dispus începerea judecăţii cauzei privindu-i pe inculpaţii Nicuşor Daniel Constantinescu şi Adrian George Gâmbuţeanu, respingând ca nefondate excepţia şi cererile formulate de preşedintele suspendat al CJC. La al doilea termen, din 12 septembrie, Tribunalul Bucureşti a amânat cauza pentru azi, având în vedere, printre altele, şi lipsa de apărare a lui Gâmbuţeanu.
 
Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată şi de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Citeşte rechizitoriul aici.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii