Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:37 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

20 de loje din Constanţa, în sărbătoare. Mesajul Marelui Maestru „Mulţi sunt cei care au intrat în masonerie, dar puţini sunt cei în care masoneria a şi intrat"

ro

29 Jan, 2013 22:03 11456 Marime text
masoni_simbol_masonic_1.jpg20 de organizaţii masonice constănţene au serbat zilele trecute 20 de ani de masonerie fără graniţe în România. La doar patru ani după căderea comunismului, în 1993, masoneria se „redeştepta", potrivit avizaţilor, pe teritoriul ţării. În prezent, potrivit datelor oficiale, Constanţa ar fi pe locul doi în ţară în ceea ce priveşte cifra lojelor masonice înregistrate şi recunoscute oficial. În acest context, este de precizat că, în urmă cu doar câteva zile, Viorel Danacu, intitulat „Suveran Mare Comandor, Mare Maestru" al Marii Loje Naţionale a României - Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, Preşedinte al Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, le-a transmis fraţilor întru credinţă un „cuvânt aniversar", cu ocazia serbării a 20 de ani de la Redeşteptarea Masoneriei Române.

Revenind la judeţul Constanţa, aşa cum arătam în ediţiile precedente, acesta se mândreşte cu 20 de organizaţii oficiale de tip masonic, fiind astfel ocupantul primului loc la nivelul Regiunii Sud-Est a României. Lista lojelor masonice constănţene este deschisă de Sfânul Andrei şi continuată de Steaua, Cavalerii Dobrogei, Ovidius, Farul Ospitalier, Steaua Sudului, Marea Neagră, Minerva, Anghel Saligny, Pitagora, Maeştrii Tomitani, Tomis, Adonai, Colosseum, Glykon, Demnitatea Pontică, Uzun Hasan, Adoniram, Cavalerii de Mangalia şi Cavalerii lui Mircea. La nivelul judeţului Galaţi sunt înregistrate patru organizaţii masonice, două în Tulcea şi în Vrancea, şase în Argeş, două în Călăraşi, câte una în Dâmboviţa şi Giurgiu, două în Ialomiţa, cinci în Prahova şi una în Teleorman. Potrivit datelor noastre, în judeţul Dolj sunt patru organizaţii masonice, una în Gorj, patru în Mehedinţi, cinci în Olt, patru în Vâlcea, două în Arad, trei în Caraş Severin, patru în Hunedoara şi 14 în Timiş. Tuturor acestor fraţi masonici constănţeni, dar şi celorlalţi din ţară, Marele Maestru Viorel Danacu le-a amintit despre redeşteptarea masoneriei în România, căci „timp de 45 de ani de Comunism, masoneria s-a aflat în adormire, fiind oprimată şi destrămată cu bună ştire". Facem precizarea că, în ediţia online a cotidianului nostru, puteţi accesa, la adresa http://stirimasonice.wordpress.com/2013/01/23/comunicat-de-presa-24-ianuarie-2013-bucuresti/ , textul integral al Cuvântului fratelui Viorel Danacu.

Începutul

Iată (re)începuturile masoneriei în România, potrivit marelui maestru: „La 24 ianuarie 1993 s-a înregistrat juridic, oficial, masoneria română, într-o ceremonie rituală extraordinară, care a avut loc în Bucureşti, la Casa Vemescu, Sala Oglinzilor, unde Marele Maestru al Marelui Orient al Italiei, Il. Fr. Giuliano di Bernardo, l-a învestit, instalat şi consacrat cu toate puterile masonice, ca Prim Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România, pe Il. Fr. Nicu Filip, continuând lucrarea masonică, menţinând verticalitatea coloanelor pe întreg teritoriul ţării noastre, astfel că lumina nu s-a stins niciodată, indiferent de vremurile istorice prin care România a trecut".

Paşi importanţi pentru dezvoltare

Ulterior, spune marele maestru, „masoneria constituită pe teritoriul României a găsit un fond fertil, arhaic, precreştin, de unde şi caracterul profund religios, înclinaţia spre meditaţie şi tradiţionalism a poporului român". Mai mult, „în toţi aceşti 20 de ani care au trecut, frăţia a făcut paşi importanţi şi nu deloc uşor, astfel încât a reuşit să-şi ocupe un loc legitim atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind recunoscut de întreaga francmasonerie universală". Istoria masoneriei române după comunism a fost una mai degrabă dinamică: „s-au înfiinţat Mari Loji, masculine, feminine şi mixte, loji vorbitoare de limba română, franceză, engleză, ebraică, germană, turcă, rusă, spaniolă, maghiară (...)". Totuşi, marele maestru atrage atenţia asupra unui lucru: „mulţi sunt cei care au intrat în masonerie, dar puţini sunt cei în care masoneria a şi intrat, dar cu toţii vom continua şlefuirea pietrei brute, devenind din oameni buni oameni şi mai buni". „Fie ca următorii 20 de ani de acum înainte să fie mai buni, mai operativi, frăţia să crească spiritual, devenind o Elită Spirituală şi o Europă Spirituală", le urează marele maestru fraţilor săi întru credinţă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii