Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:16 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Somnul raţiunii naşte gărgăunii opoziţiei!

ro

09 Feb, 2012 00:00 2297 Marime text

lavinia_bun.jpgNu-mi face nicio plăcere să scriu despre Opoziţie, însă m-am decis să le răspund celor care cu satisfacţie mi-au transmis că îmi înţeleg tristeţea prilejuită de decesul Guvernului Boc şi că încăpăţânarea mea de a fi „băsistă" nu mă va ajuta cu nimic în viaţă.

Nu ştiu dacă am citat exact din clasicii în viaţă binevoitori, ştiu doar că n-am greşit când am decis că nu voi mai vota niciodată PNL. Aveam vaga impresie că în Parlamentul României se poartă diplomaţia, retorica şi arta compromisului. Ziua de luni avea să-mi dezvăluie că domnii senatori, unii dintre cei cu cele mai vechi state, au luat în opoziţie lecţii de demagogie, mârlănism, obedienţă şi au dezvoltat şi o uşoară paranoia până la cel mai înalt nivel.

Nu ştiu de ce gălbejiţii încă mai speră că plecarea lui Băsescu îi va salva! Problema lor nu e preşedintele actual, ci cel care se conturează. Problema lor e că au fost primiţi la Casa Albă de femeia de Room Service şi nici măcar de vreun consilier, care să îi pună în temă cu următoarea mutare a lui Băsescu.

Recunosc faptul că sunt şi liberali pentru care încă am o mare doză de respect şi consideraţiune. Dacă stau bine şi mă gândesc sunt şi câţiva social-democraţi cărora nu prea am ce să le reproşez. Sunt puţini, ce-i drept, şi lor le transmit că îmi pare rău. Din păcate pentru ceilalţi, vopsiţii, n-am decât un singur mesaj: Trataţi-vă urgent cu duşuri reci, ca să va iasă gărgăunii din cap! Apropo, aţi consumat cumva etnobotanice? Ar fi o explicaţie pentru elucubraţiile pe care le debordaţi.

Consultările de la Palatul Cotroceni au fost o golănie cu premeditare. Ce dovadă vreţi că Lolek şi Bolek sunt slabi la şantaj? Păi astea sunt condiţii cu care să-l dai gata pe preşedinte?! Anticipate?! Mă mir că nu a fost în stare să le aprobe. Ar fi fost într-adevăr cea mai mare lovitură pentru voi. Orice lider al opoziţiei cu scaun la cap s-ar fi dus la preşedinte cu o condiţie beton, de nerefuzat. Realitatea este că nu ştiţi să cereţi, asta e. Numai gura e de voi. Unde vă sunt demisiile mult trâmbiţate pe la televizor? Nu m-ar miră să vă fi şters cu ele, undeva, în singurele voastre locuri intime. Vorba bunicii mele, pentru unii parlamentari, indemnizaţia ar trebui să ţină locul ajutorului de handicapat.

Domnilor, întrebaţi-vă strategii cum să faceţi să vă întoarceţi în Parlament, nu-l forţaţi pe preşedinte să vă scoată din rahat, punând tot voi condiţii! Sunteţi cei mai penibili cântăreţi ai democraţiei. Vă e frică să mergeţi în mijlocul oamenilor ca să nu v-o luaţi în freză, nu vreţi telefoane în direct pe la emisiuni ca să nu vă şifonaţi cămăşile de parlamentar, sunteţi adepţii comunicatelor de presă pentru că nu sunteţi pregătiţi să răspundeţi întrebărilor, vă bateţi joc de proprii angajaţi pentru că frigiderul vostru este întotdeauna plin. Cum să se termine toate astea? Cu executare, zic, sau dacă nu, apucaţi-vă de muncă!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Doina Catalui 09 Feb, 2012 11:40 Si eu am votat candva liberalii, acum mi-e sila de ei,in special de hasotti si dragomir. sper ca nu vor mai ajunge in parlament.
  • valentin 09 Feb, 2012 10:23 :)) Cine te-a suparat, te-a suparat rau !