Românie, ia cadou!

Se apropie una dintre cele mai importante sărbători tradiţionale româneşti. Nuuu, mai e până la Paşte. Cum? Crăciunul a trecut! Mai gândeşte-te... E februarie... Şi ţi-am zis deja că e mare-mare sărbătoare! Câte indicii să-ţi mai dau? Daa... Daa... Ce??? Lăsata secului? Nu. Nu. Fie, nu mai rezist! Este... Sfântul Valentin!!! Yay!!!
                                        
Ce... nu-i de la noi?
Sunt atât de încântată, dragostea pluteşte în aer timp de 24 de ore! Dacă nu sărbătoreşti această zi, am auzit eu, şi e foarte important, este de parcă n-ai avea profil de facebook! Nu exişti! Vai de starea naţiunii! Şi vai de Cupidon!
Fie. Sărbătorim, sărbătorim, dar unde mai pui că trebuie să cumperi şi cadouri! Cineva a uitat că-i criză, şi nu oricare, economică! Dar nu contează, mai schimbăm 50 de euro!
Anul acesta, de ziua îndrăgostiţilor, aka Sfântul Valentin, m-am decis să-i fac cadou României! E prima oară când mă gândesc la ea de Sfântul Valentin, pe care-l sărbătoresc (?) păi, tot pentru prima oară, şi mă aflu în faţa unei mari dileme: ce să-i iau?

Ce vrei, Românie?
Un ursuleţ păros! Iar când România apasă pe urechea ursuleţului păros să se audă din dosul ursuleţului: I love you! I love you! I love you! De trei ori. Nu. Mi-aduc aminte că-i criză şi un ursuleţ păros costă peste 50 de lei.
Flori! Anemone cumpăr! Înseamnă anticipare şi aşteptare. De când aştept să te faci bine, Românie... Sau să-ţi aduc o nalbă, să fii mai ambiţioasă? Trifoi pentru noroc? Ai cam avea nevoie...
Ştiu! O declaraţie de dragoste în faţa celorlalte ţări! Nu. Nu le interesează pe ele, Românie... Un breloc personalizat, ai vrea? În formă de peşte? Ce zici?
Ia stai! Am auzit că de ziua îndrăgostiţilor poţi câştiga un weekend romantic pe Coasta de Azur. Hm, să te trimit acolo? Se spune că o singură vizită pe Coasta asta de Azur şi ţi se schimbă percepţia asupra... lucrurilor... vieţii... oare şi asupra legilor pe care să le adopţi în Parlament? Nu. Azurul ăsta nu e pentru România. Ea e deja relaxată, ce puii ei!
Of, Românie! Îmi aduc aminte când m-ai dezamăgit, când ai acoperit pe cine nu trebuia acoperit, amăgit pe cine n-ar fi trebuit amăgit. Avem capul-nfofolit cu falsităţi, şpăgi, atitudini de eu-sunt-cel-mai-tare, compromisuri, minciuni... şi încă n-au venit alegerile.

Ce mă fac cu tine, Românie?
Gata! De acest Sfânt Valentin, şterg adresa ta, uit codul tău poştal şi nu-ţi trimit nimic. Uite aşa! O să pricepi nuanţele acestui protest mut? O să-ţi pese ţie oare? Da... aşa cum îţi pasă şi de ştampilele puse alandala din cabinele de vot? Tu eşti ocupată să nu te salvezi. Dar, nu! Nu pot să te las aşa. Eşti parte din mine, Românie. Mi-aduc aminte de toţi cei care au ieşit în stradă pentru Roşia Montană, zi după zi... mai e speranţă! Oricum ai fi tu, Românie, ameţită, săracă, manelizată, tabloidizată, tot te iubesc. Da, Românie! Ştiu ce cadou o să-ţi fac! Cu dedicaţie, pentru tine, o mare-mare zguduială împodobită într-o fundă roş-galben-albăstră. Şi o să-ţi iau azalee („ai grijă de tine, eu ţin la tine”) şi un ceas de mână să nu mai pierzi timpul. Hai, te trezeşti?

Rodica MITU, studentă, anul II, Jurnalism, Universitatea „Andrei Şaguna”