Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Referendum pentru ce?

ro

28 Jul, 2012 01:57 1630 Marime text
Camelia-Balan.jpgNu ştim cum vor sta lucrurile cu boicotul plănuit de pedelişti, întrucât participarea la vot trebuie să fie liber consimţită. Nici cu anunţata fraudare masivă a referendumului atribuită USL-iştilor nu putem şti ce va fi. Dar suprimarea listelor suplimentare, deschiderea de secţii de votare în cârciumi, restaurante, cabane, vestiare şi case private nu sunt calea dreaptă în privinţa demiterii preşedintelui suspendat. Prelungirea zilei de vot până la ora 23.00, sinonimă cu schimbarea regulilor în timpul jocului, nu avea nici ea ce căuta la scrutinul de mâine. Românii demni, cu pretenţii de la ţara şi conducătorii lor, aşteptau organizarea unui referendum transparent, care să nu lase loc suspiciunilor. Chemarea celor mulţi la vot doar pentru că unii au demonstrat că îşi doresc cu tot dinadinsul să pună mâna pe putere nu este soluţia. Bulversarea alegătorilor pare a avea duminică un singur rezultat: acela al unei prezenţe slabe la un referendum venit pe nepusă masă, care a fost precedat de conflict politic, abuzuri, anormalitate şi de un comportament josnic din partea celor care l-au iniţiat.

Referendum pentru ce? Era el necesar în această vară pentru demiterea unui preşedinte care oricum anul viitor urma să-şi încheie cel de-al doilea mandat? În definitiv, referendumul s-a dovedit a fi pentru instabilitate economică, politică şi socială, pentru creşterea inflaţiei, a cursului euro şi a ratelor la bănci. Îndatoraţii s-au trezit în plin scandal că au de plătit către creditori mai mulţi bani, bugetarii s-au ales cu un mincinos câştig de 8% la salarii care a fost mâncat cu nesaţ de inflaţie, iar muritorii de rând vor avea abia din 2013 TVA redus la alimente, dar nu pentru o pâine în plus, căci preţurile nu vor scădea, ci pentru a asista pesemne cum se va pune capăt evaziunii fiscale, de parcă reducerea evaziunii fiscale ar ţine pauperilor de foame...

Perioada premergătoare referendumului, a aşa-zisei schimbări, nu a adus românilor nimic bun. Ne punem aşadar o întrebare legitimă - perioada de după acest referendum poate aduce beneficiile dorite de o ţară întreagă?!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Laurentiu Andone 28 Jul, 2012 10:12 Daca am o problema in momentul de fata este ca bugetul meu este limitat, desi am gasit o oferta care se incadreaza in bani pe ImobiliareBiz, la 49000 Euro. 2 camere, niciodata in viata mea nu o sa imi permit VILA DANTE. Asta ma supara pe mine, romanul de azi, care face credit pt casa la peste 30 de ani si altii primesc totul de-a gata!