Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Referendum pe justiţie sau sondaj de opinie pentru măsurarea „muşchilor” dreptei fărâmiţate?

ro

28 Mar, 2019 00:00 2205 Marime text
Este de bun simţ ca persoanele condamnate să dispară atât din funcțiile publice cât și din politică. Acesta este unul dintre motivele pentru care am semnat şi am susţinut fără rezerve iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”.

Sunt sceptică însă că România este pregătită pentru un referendum pe justiţie, o consultare care să țintească acest subiect, printr-o întrebare simplă şi în acelaşi timp mobilizatoare. Sunt sceptică nu doar pentru că românii sunt comozi, ci pentru că un referendum pe justiţie este greu de făcut. E foarte complicat să rezolvi printr-o singură întrebare problemele justiţiei din România, să acoperi toate temele care se doresc a fi atinse prin această consultare.

De la depolitizare, la modul de numire a magistraţilor la responsabilitate şi transparenţă dacă vorbim despre CCR, etc.
Mi-e teamă că acest referendumul pe justiție este cumva degeaba, că nu va servi interesului public, că în final nu va fi nici măcar, pârghia politică pentru cei buni care se luptă cu balaurul PSD+ALDE.

Nu ştiu dacă mai este timp ca rezultatul acestei referendum să fie concretizat în Parlament şi astfel, persoane condamnate să nu mai poată candida pentru alegerile prezidenţiale sau anul viitor, pentru Parlamentul României .
Pe de altă parte, o discuţie referitoare la justiţie trebuie să includă pe lângă chestiuni clarificatoare legate de legislaţie, inclusiv includerea în legislaţie a prevederilor forurilor internaţionale, chestiuni precum de pildă, imunitatea parlamentară, o problemă rămasă în aer cu largă susţinere din partea tuturor partidelor şi alianţelor politice.

Teoretic, răspunsul la o eventuală întrebare legată de „nu vrem corupţi în funcţii publice”!, e deja cunoscută, prin urmare, dacă Iohannis ne anticipează răspunsul, ce-ar mai vrea să afle de la noi?
Prin urmare adevăratul test din spatele referendumului îmi sună cumva a sondaj de opinie prin care preşedintele şi susţinătorii săi vor să-şi măsoare muşchii. Ca votant de dreapta nu mă deranjează, serios, dar măcar spuneţi-mi adevărul!
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii