Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:28 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Virusurile sunt imune la bani. Nu duceţi copiii bolnavi la grădiniţă!

ro

10 Mar, 2018 00:00 35687 Marime text

Circa 20 de inimioare mici bat la unison într-o sală de clasă. Fac împreună diverse activităţi: cântă, fac gimnastică, dansează, ţopăie, sar, construiesc, „bucătăresc“, mănâncă şi chiar şi dorm împreună - adică în acelaşi spaţiu menţionat anterior. Da, este o grădiniţă. Sau o creşă, iar acolo vorbim de inimioare încă şi mai mici.
 
Şi stau împreună cam opt ore pe zi (sau mai mult), respirând acelaşi aer, în acelaşi spaţiu. La stat sau la privat, nu contează. Nu contează dacă părintele plăteşte pe lună pentru asta 100 sau 1.000 de lei. Virusurile sunt imune la bani, ele circulă din gazdă-n gazdă.
 
Dar copiii mici nu sunt imuni la virusuri. Ei le „captează“ rapid. Mai ales în primii ani de colectivitate. Unii dintre micii copii de grădiniţă au acasă frăţiori sau surioare încă şi mai mici. Şi mai vulnerabili. Au mămicile însărcinate cu alt frăţior sau altă surioară. Şi tot ce „captează“ la grădiniţă aduc acasă. Dau şi celorlalţi.
 
Iar virusurile „huzuresc“ pe spatele (metaforic vorbind şi nu numai) copiilor noştri. Se întâmplă indiferent de voinţa noastră, ca părinţi. Dar ceea ce putem face noi totuşi, ca părinţi, este să încercăm să ne protejăm copiii de mai rău protejându-i pe ai altora. Cum? Simplu: să nu ne mai aducem micuţii bolnavi la grădiniţă.
 
Tuşeşte copilul nostru? Face febră? Încercăm să nu-l trimitem în colectivitate. Ştiu, sunt ţări unde copiii sunt acceptaţi chiar şi cu o febră moderată. Dar probabil acolo este cu totul alt context, poate imunitatea de grup este alta, poate au doctor în grădiniţă, poate etc. Până una-alta, aici suntem în România.
 
Aveţi dubii legat de mersul la grădiniţă? Cel mai bine, pentru orice muc (scuzaţi exprimarea), întrebaţi pediatrul dacă micuţul poate merge în colectivitate. Nu sunt absurd, să ştiţi. Sunt cazuri de micuţi cu alergii sau care au muci „necontagioşi“ să zic aşa. Nu vorbesc despre aceste cazuri. Mă refer la cele în care micuţii sunt bolnăviori. Cereţi sfatul pediatrului şi dacă vă recomandă să evitaţi colectivitatea o zi, două, cinci, încercaţi să o faceţi.
 
Ştiu că avem servicii şi sunt cazuri când pur şi simplu nu aveţi pe cine ruga să stea cu cel mic. Dar poate vorbiţi cu şefii şi vă dau voie să plecaţi mai devreme într-o astfel de situaţie (nu mai spun că legea permite şi acordarea concediului pentru părinţii cu micuţi bolnavi, pentru că probabil puţin angajatori o respectă). Dar încercaţi să apelaţi la familie, prieteni, vecini, cunoscuţi. O soluţie trebuie să existe.
 
Ajutaţi-i pe ceilalţi părinţi din grupă să vă poată ajuta copilul, nemailăsând virusurile să circule neîngrădit!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cetateanul 10 Mar, 2018 09:07 Copii nevaccinati NU sunt purtatori de virusi. De la a declara o simpla boala a copilariei un pericol pt sanatate mai e cale lunga. Vaccinurile contin mercur si pot cauza autism (scrie chiar in prospectul vaccinului).