Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:20 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Unde alegem să trăim? Viaţa la oraş, mai încărcată de stres decât viaţa la ţară?

ro

03 Nov, 2018 00:00 2379 Marime text
Orăşean fiind, când iei contactul cu viaţa de la ţară, o mare schimbare pare să apăra în viaţa ta!
Are loc o adaptare la un alt mod de viaţă, unul cu alt stil, alt ritm, cel al oamenilor harnici şi anonimi, diferiţi total de ceea ce întâlneşti în mediul urban, cu care eşti atât de familiarizat.
Câtă dreptate avea Liviu Rebreanu numindu-i „talpa ţării“ pe oamenii de la sate! Cea mai mare parte a oamenilor din mediul rural au un ritual bine stabilit, ritual pe care, în haosul urbanităţii, îl menţii mai greu. Ei hrănesc animalele, merg la câmp pe parcursul zilei şi se întorc acasă prea obosiţi că să mai aibă chef de bârfe şi cancanuri, care, în sfera cotidiană, se întâlnesc la ordinea zilei.
 
Au şi ei însă promisiuni electorale nerespectate, dar, spre deosebire de noi, orăşenii, la ei dimineţile încep cu triluri de păsărele şi nu cu sunete de bormaşină.
În concluzie, deşi viaţa la ţară se dovedeşte mai ieftină decât cea la oraş, cea la ţară fiind bazată pe alimentaţie naturală, mulţi dintre noi alegem mâncarea junk, fast-foodurile. Alegem confortul de la oraş, în detrimentul apropierii de natură.
 
În concluzie, în fiecare dintre noi există un liber arbitru, fiecare alege unde e mai bine să trăiască, punând în balanţă atât avantajele, cât şi dezavantajele alegerii făcute.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii