Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:03 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Toţi pentru justiţie! Cercetaţi, căutaţi, documentaţi-vă! Un om informat este un om puternic

ro

23 Dec, 2017 00:00 2489 Marime text
Nu sunt chiar deloc adeptul heirupismului de pe platformele online. În parte pentru că îl găsesc mai degrabă superficial şi uşor ipocrit (azi suntem toţi „je suis Charlie“ în poza de profil, că resimţim durerea profundă a tragicului eveniment, iar mâine - sau când trece moda - trântim un selfie în toată splendoarea, ca şi cum tragedia nici nu ar fi existat), dar şi pentru că mulţi din cei astfel mobilizaţi adoptă „cauza“ devenită virală doar pentru că aşa fac toţi, fără o minimă documentare, încât se „haştăguiesc“ #rezist fără să ştie exact de ce sau cui rezistă.
 
Şi totuşi, şi totuşi, acum este una dintre rarele ocazii în care consider că este nevoie de tot heirupismul „facebook-ian“ de care putem da dovadă şi nu numai. Consider că situaţia este de aşa natură încât chiar avem nevoie să fim toţi pentru justiţie, cum circulă de câteva zile îndemnul în mediul online.
 
Fireşte, mă refer la modificările propuse pentru Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, cunoscute drept „legile justiţiei“. Şi nu mă sperie sau scandalizează în aşa măsură că ar fi făcute cu dedicaţie pentru unul sau altul din politicienii mânjiţi ai zilelor noastre, cât un alt aspect, care (normal) nu a fost luat în seamă. Mai precis, prea puţin mă interesează că scapă de puşcărie sau de dosarul penal unul sau altul dintre corupţi - m-ar interesa însă şi încă foarte mult dacă România ar fi fost cu adevărat un stat de drept, dar aşa... Mai mult mă interesează dacă vin hoţii peste mine noaptea, iar camerele de filmat îi surprind, dar poliţiştii nu îi pot nici măcar chema la audieri, căci imaginile nu sunt probe.
 
Mă mai interesează, de asemenea, faptul că victimele atacurilor dintre liceeni nici măcar nu mai pot folosi filmuleţele în care se vede cum sunt umilite şi agresate pentru a-şi reclama „călăii“ - căci nici acelea nu reprezintă probe. Nu în ultimul rând, mă interesează şi faptul că victima unui viol nu îşi mai poate susţine plângerea pentru că e audiată în prezenţa violatorului.
 
Şi mă interesează şi dacă nişte copii agresaţi în grădiniţă, de pildă, sunt siliţi să povestească umilinţele şi bătăile încasate în timp ce la audieri sunt prezente chiar persoanele presupus responsabile de aceste abuzuri. Vi se pare că spun prostii? Cercetaţi, căutaţi, documentaţi-vă şi citiţi propunerile legislative pentru justiţie! Şi veţi înţelege. Veţi afla de ce ies magistraţii în stradă, de ce protestează poliţiştii şi de ce e nevoie să fim toţi pentru justiţie. Şi, în final, puteţi şi chiar vă rog să daţi share pe Facebook, să ştie toţi apropiaţii, toţi cunoscuţii de ce este nevoie să fim toţi. Toţi pentru justiţie!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii