Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Suferința, o cale de regenerare și întoarcere către noi înșine

ro

23 Oct, 2021 00:00 3603 Marime text
  • Traversăm o perioadă în care sănătatea, mai presus de orice, pare a fi rămas principala noastră preocupare.
Criza sanitară de pe întreg mapamondul a pus în paranteze celelalte griji și ne-a centrat pe o singură idee: să scăpăm teferi din acest război cu un inamic nevăzut.
Dacă ar fi să ne luăm după definiția sănătății date de OMS, care susține că ea nu se limitează la absența unei boli sau infirmități, ci e „starea de bine fizic, mental și social”,  suntem în prezent, majoritatea dintre noi, în suferință.

Și nu pentru că suntem bolnavi sau am trecut prin boală, ci pentru că ne adâncim tot mai mult într-o stare de rău mental și social, de psihoză și intoleranță, de frustrare și frică – iar acestea sunt infinit mai periculoase decât boala însăși.

Din păcate, n-am înțeles, mulți dintre noi, oportunitatea pe care am primit-o, odată cu pandemia, de a ne redescoperi, de a ne reinventa, de a transforma această provocare într-o lecție de grijă, o resursă de regenerare, de iubire de sine și de semeni.

În esența ei, orice boală este un semnal de alarmă, un steag roșu care ne atenționează că am depășit limitele, că undeva a fost prea mult, că ne-am rătăcit de la calea cea dreaptă.

Ceea ce trăim acum este, la fel, un semn grav al rătăcirii noastre ca specie, al ancorării în material, al lăcomiei și al uitării...
Căci am uitat, într-adevăr, să ne ascultăm cu atenție și iubire, să ne oprim din goana după vânt, să dormim suficient, să ne hrănim adecvat, să facem lucruri care ne aduc bucurie... am uitat, de fapt, de noi înșine. 

Iar ce se întâmplă acum ar trebui ca, măcar în al 12-lea ceas, să ne trezească. Să ne lase inimile să se deschidă, emoțiile ascunse să iasă la suprafață, pentru a clarifica lucruri, a face ordine, a da înapoi ceea ce nu ne mai aparține și a ne primi lecțiile, pentru a merge înainte, mai înțelepți și mai liberi.
 
Citește și:
Editorial Talentele și „talanții”. Despre misiunea personală
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii