Editorial Şi tu te duci ca cetăţeanul turmentat la vot?

Mai e puţin până la alegeri. S-au anunţat deja candidaţii, toţi cei 14. Abia au început lansările că au apărut şi scandalurile. Sau au început scandalurile şi apoi au venit şi lansările. Inevitabil, ca orice cetăţean de rând care crede că votul său ar putea să influenţeze în vreun fel alegerea viitorului preşedinte al României, apare obsedanta întrebare: „Eu cu cine votez?”.

Lume, lume, adunarea ca la circ, pentru că se promite un nou spectacol pe cinste. Şi de această dată, partidele au sărit care mai de care cu un candidat mai de seamă, un amestec colorat de propuneri pe alocuri decente, pe de altă parte propuneri urât mirositoare. Balanţa, deşi caută în disperare un echilibru, înclină periculos către cea de-a doua categorie. Candidaturile au fost depuse, contestaţiile respinse, iar sondajele ne prezintă zilnic marii favoriţi. Problema celor care au urcat cel mai mult în sondaje este că, deşi se află cel mai sus, ei sunt cei în care se aruncă cu cele mai multe ouă, roşii şi povestiri din trecut, prezent şi viitor. Da, chiar şi viitor, pentru că trebuie să ne imaginăm cum va fi dacă pe fotoliul de la Cotroceni vine un candidat sau altul.

Luaţi de la stânga la dreapta, sau de la dreapta la stânga, îi găsim stând mândri pe următorii: Victor Viorel Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Klaus-Werner Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL), Monica Luisa Macovei, candidat independent, Călin Popescu Tăriceanu, independent, Teodor Meleşcanu, independent, Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară), Dan Diaconescu (Partidul Poporului - Dan Diaconescu), Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Constantin Rotaru (Partidul Alternativă Socialistă), William Brânză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amaritei (Partidul Prodemo), candidatul independent Gheorghe Funar. Ei sunt toţi cei ce se vor în fruntea frumoasei Românii.
 
Dar, după ce Victor Viorel Ponta a ales să se lanseze de bunăvoie şi nesilit de nimeni către Cotroceni chiar de ziua sa, cu aproximativ 70.000 de susţinători, după cum zic cei care au stat la intrare şi i-au numărat, a început circul. Că ar fi fost prea, prea, că ar fi vorbit prea mult, că ar fi chetuit prea mult. Până aici nimic nou. Cam aşa e mereu. Apoi, zilele trecute s-a anunţat în faţa a 50.000 de oameni (şi aceştia număraţi de-a fir a păr) Klaus-Werner Iohannis. Dacă lansarea lui Ponta a fost comparată de Radu Mazăre cu evenimentele similare ale preşedintelui SUA, ei bine, nici Iohannis nu s-a dezis. El a avut promptere de pe care să citească asemenea lui... ei bine, lui Obama. Iohannis însă, deşi i se spune „omul faptelor, nu al vorbelor” şi deşi se prezintă bine în sondaje, pare să aibă alta problemă: ANI îl vrea incompatibil.
Elena Udrea, cel mai tânăr candidat, a hotărât că lansarea ei va fi una atipică, opusul lansării lui Ponta, de pe Arena Naţională, în care s-ar fi cheltuit două milioane de euro.

Cu PPDD, PRM, sau alte câteva partide apărute peste noapte nu îmi pierd vremea, nici nu par a avea şanse să treacă de pragul electoral, deşi asta este o mare problemă. Candidaţii independenţi anunţaţi au reuşit să strângă cele 200.000 de semnături necesare, însă trebuie să vedem ce sisteme de valori aleg ei să promoveze. Deşi, mare ar fi minunea să răsară unul dintre ei.

Aşa că, total pierduţi şi conştienţi că nu neapărat votanţii decid rezultatele alegerilor, ne întrebăm şi noi, aşa, într-o doară, amintindu-ne de Caragiale şi al lui cetăţean turmentat: eu cu cine votez?