Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:51 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Sănătatea noastră cea de toate zilele! Unde vom ajunge?

ro

27 Feb, 2017 00:00 3904 Marime text
Mare treabă cu Facebook-ul ăsta! În fiecare zi îţi aminteşte ce ai postat în aceeaşi zi în urmă cu un an, doi, cinci, zece.
 
De pildă, mie, zilele trecute, mi-a amintit că acum un an am scris un articol intitulat „Să privim în ochi gândacii din spitale“. Urâtă imagine, nu? Şi totuşi, dureros de reală. Şi acum un an, şi azi, şi mereu. Pentru că, să fim serioşi, situaţia spitalelor de la noi, din toată ţara, nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Din contră: cadre medicale au mai plecat şi în ultimul an, iar cele care au rămas sunt şi mai obosite fizic şi psihic, asistentele mor efectiv de epuizare, iar medicii clachează în urma gărzilor suprasolicitante, pentru care ar trebui să se cloneze pentru a le face faţă.
 
De dotări, ce să mai zic? Nu numai că cele vechi sunt deja depăşite moral, insuficiente ori stricate, dar cele câteva noi pentru care statul (politicienii, mai exact) îşi manifestă interesul şi chiar achită bani grei (de la buget, se înţelege) se dovedesc a fi total neadecvate (a se vedea aici cazul capsulei menite să îmbunătăţească starea pacienţilor cu arsuri grave de la spitalul din Bucureşti, despre care s-a descoperit ulterior că era un fel de... solar!). Ori putem vorbi de „investiţii“ de genul serviciilor de curăţenie şi igienizare a instrumentarului din secţia de ginecologie a unui alt spital bucureştean, ce au fost încredinţate pe bani frumoşi unei... firme de bijuterii! Să recapitulăm: solar pentru arşi într-o parte, bijuteria curăţă ginecologia în altă parte... aproape că i-aş bănui pe politicienii noştri de un foarte ciudat simţ al umorului când vine vorba de Sănătate. Fireşte, dacă nu aş şti mai bine.
 
Dar iată că ştiu mai bine. Şi eu, şi cam toţi cetăţenii obişnuiţi din ţară. Vedem, ştim şi simţim pe pielea noastră cum suntem luaţi drept proşti. Ne dăm seama cum ne-au dezbinat şi ne-au învrăjbit în aşa hal cu manipulările, ipocriziile şi toate mizeriile lor, încât am uitat că medicii şi pacienţii ar trebui să fie uniţi în lupta pentru Sănătate. Căci suntem aliaţi, nu adversari. Ar trebui să ne dăm mâna şi să condamnăm împreună bătaia de joc la adresa sistemului medical, nicidecum să sărim unul la gâtul altuia.

Să le strigăm împreună: „Să vă fie ruşine!“

Dar ne-au făcut să credem că e mai uşor să dăm vina pe medicul care cere şpagă şi pe pacientul neinstruit, nerăbdător şi necioplit, care nu dă doi bani pe anii grei de învăţat ai medicului dinaintea sa, ci doar vrea să fie tratat primul, nu-i aşa?
 
Şi asta e, poate, una dintre cele mai mari mizerii din sistemul sanitar. Păcat! Căci împreună am avea măcar şansa de a schimba ceva, cândva, în bine pentru Sănătate. Aşadar, să lăsăm minciunile deoparte şi să privim în ochi adevăratele mizerii din Sănătate!
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii