Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Să nu-i descurajăm pe copii! Sub stigmatul notelor de la Evaluarea Naţională

ro

27 Jun, 2019 00:00 1972 Marime text

Marţi, absolvenţii constănţeni de gimnaziu au aflat rezultatele iniţiale de la Evaluarea Naţională 2019. Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a centralizat situaţia mediilor obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2019, înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Conform datelor, 3.845 de elevi  (71,30 %) au obţinut medii peste 5.00. La Constanţa, 24 de elevi au reuşit să obţină nota 10 la ambele probe, limba română şi matematică. Peste 600 de elevi din Constanţa au medii peste 9, alţi 808 - medii peste 8, iar 842 - medii peste 7.

Tot marţi, au fost depuse contestaţii: 550 la limba română şi 482 la matematică, în judeţul Constanţa. Doar că, la fel ca în anii trecuţi, contestaţiile se fac de elevi şi părinţi fără a vedea lucrarea scrisă. Păi cum să contestăm o notă fără a vedea ce a scris copilul, ce greşeli a făcut, ce nu a reuşit să rezolve?

Trecând peste asta, mulţi au fost depunctaţi, obţinând medii sub 5 (1.548 de elevi constănţeni). Fie din cauza neatenţiei, fie din cauza stresului, fie a subiectelor, care li s-au părut dificile. Dar atât copiii, cât şi părinţii trebuie să ştie că o notă nu reflectă niciodată adevărata valoare a unui copil. Pentru unii, nota obţinută reflectă nu doar cunoştinţele acumulate, ci şi starea lor de spirit în acest moment. Unii sunt doborâţi de emoţii, de stres, de presiunea examenului, de frica de nereuşită.  

Însă nu trebuie să-i descurajăm pe copii. Un tânăr nu ar trebui să pornească în viaţă sub stigmatul notelor de la examene. Există atâtea oportunităţi acum şi să nu uităm că meseria este brăţară de aur! Avem licee tehnologice, avem învăţământ profesional dual. În anul şcolar 2019-2020, în judeţul Constanţa vor fi înfiinţate şi şase clase de învăţământ profesional dual, după absolvirea cărora elevii îşi vor putea lua viitorul în mâini. Şi nu, nu este ruşine să urmeze un liceu tehnologic!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii