Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial România, împărțită în două tabere. Cât de normal este „Marșul Normalității”?

ro

16 Aug, 2021 00:00 4391 Marime text
  • Mii de persoane au participat sâmbătă seara, la marșul Bucharest Pride.
  • Pe străzile Capitalei a avut loc mai întâi așa-numitul „Marș al Normalității”.
  • 400 de preoți, adepți ai familiei tradiționale și membri ai Partidului Noua Dreaptă au participat purtând icoane şi pancarte cu mesaje anti-LGBT.

Normalitatea este într-un permanent proces de schimbare. Ceea ce ieri era normal, astăzi pare o nebunie.

Discriminarea începe încă din copilărie. Partea tristă este că nu ne naștem cu astfel de concepții, ci le învățăm pe parcurs de la părinți, colegi, vecini, preoți sau figuri publice.

Te-ai gândit vreodată „ poate că nu e nimic greșit cu mine, ci cu lumea în care trăim”?

Cu toții ne-am lovit de nedreptăți de-a lungul vieții. De la a fi judecat după aparențe, la a fi exclus dintr-un grup sau a fi arătat cu degetul.

Am auzit de multe ori vorbe precum „nu am nimic cu ei, dar nu vreau să facă parte din familia mea” sau „nu am nimic împotriva lor, dar să stea acolo, să nu îi văd eu pe stradă”

Ignoranța naște monștri. Negarea egalității între oameni este o problemă veche. Din păcate, membrii comunității LGBT se lovesc și astăzi de astfel de concepții, fiind tratați de multe ori ca paria.

Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află discriminarea pe criterii de naționalitate, de rasă, de sex, de religie sau orientare sexuală.

Normalitatea este condiționată de mediul în care trăim.

Într-o societate care aprobă „Marșul normalității”, acești oameni trăiesc cu frică pentru siguranța lor și a familiei. Unul dintre participanții la eveniment ținea mândru o pancartă pe care scria: „LGBT, MESAGERII INFERNULUI”. Într-o societate homofobă, ura și dezbinarea socială sunt la ordinea zilei. Depresia și anxietatea pândesc după colț.

Fiecare vede normalitatea în mod diferit. Fiecare are dreptul de a acționa precum dorește, în condițiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalți.

Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt! -John Stuart Mill



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Robert 16 Aug, 2021 16:04 Mulțumesc, Andrei, pentru faptul că ai spus, scurt și la obiect, cum ar trebui privită problema. Ai găsit mijlocul într-o problemă foarte complicată de sensibilitatea emotivă pe care o emite un astfel de subiect.
  • Andrei 16 Aug, 2021 10:49 Cred ca mă situez undeva între, nu sunt de acord nici cu homofobia, dar ca idee nu sunt de acord nici cu promovarea agresiva a valorilor LGBT. Una este toleranta, acceptare, drepturi egale etc, alta este promovarea agresiva, vulgara și aproape impunerea unei “iubiri” fata de aceștia. Nu poți impune unui om sa te iubească. Sa te respecte și sa te trateze ca orice alta persoana, in schimb da. Se insista prea mult pe propaganda LGBT, caută prea multă atenție. Probabil mai nimeni n-ar avea nimic cu ei dacă efectiv ar fi oameni normali, in sensul ca n-ar dori sa iasă in continuu in evidentă cu orientarea lor sexuală. Orientarea sexuală nu e o virtute și nici un defect, conteaza caracterul.