Editorial Pledoarie pentru copii. În goana după note mari, părinţi, nu faceţi greşeala să negociaţi educaţia, disciplina şi respectul!

Sintagme şi termeni precum „sună clopoţelul“, „unităţile de învăţământ“, „educatoare“, „diriginte“ sunt nelipsite azi, în prima zi de şcoală, venind la pachet cu goana după cele mai frumoase buchete de flori şi, desigur, indispensabilul, dar ilegalul fond al clasei. Şi totuşi, nu despre toate acestea voi scrie, căci, în esenţă, prima zi de şcoală cu siguranţă nu despre asta ar trebui să fie, în opinia mea. Ci despre copii.
 
Pentru mulţi dintre copiii mari şi mici ce (re)încep azi şcoala, dincolo de emoţiile revederii colegilor sau ale cunoaşterii unora noi, prima zi din noul an şcolar înseamnă startul unei noi curse contra cronometru. Cursă în care copilul este forţat să îşi îndese copilăria în colţul cel mai întunecat al rucsacului burduşit cu manuale şi caiete şi să se conformeze, adică să se ridice la nivelul aşteptărilor unora şi altora.
 
Încă din prima zi, fie ea de şcoală, de liceu ori chiar de grădiniţă, copilul începe să resimtă presiunea. El trebuie să fie cel mai bun, să exceleze, să rupă gura târgului. Părintele are nevoie de un copil excepţional (eventual care să citească şi să recite poezii de la câteva luni), pe care să îl pună pe Facebook, să moară capra vecinului ce odraslă deşteaptă (eventual supradotată - că e la modă) are. Să se laude la rude, în faţa şefilor, subalternilor, vecinilor, pe grupurile de mămici şi tătici. Cu cât copilul creşte, creşte şi presiunea din partea părinţilor ca el să fie cel mai bun. Supradotatul. Micuţul care ştia să „citească“ încă de la un an sau doi.
 
În realitate, el este victima pentru care s-au impus standarde aproape imposibil de atins, dintr-o mândrie stupidă, chiar de către cei ce ar trebui să îl iubească şi să îl protejeze cel mai mult.
 
Dar povestea nu se încheie aici. „Reţeta succesului“ include zeci de cercuri şi activităţi extraşcolare (engleză, înot, dans, pictură, fotbal, clubul de lectură, olărit, actorie, canto, musai şi lecţii de pian/chitară/etc. şi completaţi cu ce mai credeţi), dar şi afterschool-ul, devenit un „must“. Când să mai copilărească un astfel de copil? Când să îşi julească sănătos genunchii şi coatele? Eventual la workshop-uri, căci el are nişte aşteptări de îndeplinit.
 
Dar asta nu e totul. Tare din urmă cu presiunea pusă pe copil vin şi dascălii ce cred că valoarea lor pedagogică stă în volumul mare de teme pentru acasă. Dascălii care înţeleg greşit rolul lor de formatori ai unei gândiri active şi adoptă (din comoditate ori alte motive) clasicul „cu cât mai mult, cu atât mai bine“. Din fericire, nu sunt mulţi, iar pedagogii adevăraţi chiar nu sunt o raritate în ziua de azi, dar astfel de învăţători/profesori sunt şi ei un factor de stres.
 
Iar apoi vine iar părintele, pregătit să „hulească“ odrasla ori pedagogul pentru orice notă „neconformă“: „Eu dau bani să te meditez şi tu vii cu «Suficient»???“. În contextul în care nu cercetează deloc problema în sine şi nu vor să înţeleagă faptul că, uneori, notele se mai dau şi pe criterii subiective, ori, mai rău, nu pot accepta că micuţul poate nu e dăruit într-ale materiei respective (şi cum să accepte, când s-a străduit aşa mult pe Fb să aibă un copil supradotat?).
 
Toate aceste presiuni puse pe copil nu duc la nimic bun, în primul rând pentru el.
 
Părinţi, relaxaţi-vă şi nu îi mai reproşaţi copilului orice notă, nu mai faceţi comparaţie între copilul dumneavoastră şi al altuia şi, mai ales, lăsaţi-o mai moale cu atelierele de greacă veche la clasa a III-a ori alte chestii care sunt un must în ziua de azi, dar care vă sufocă inutil copilul! Credeţi că se va simţi mai puţin valorizat dacă nu îi fixaţi şapte mii de activităţi pe săptămână?
 
Şi, domnilor pedagogi, ştiu că există condiţii obiective (birocraţie excesivă, programe anapoda etc.) ce vă îngreunează mult munca propriu-zisă de dascăli, făcând să fie mai uşor să daţi teme cu toptanul decât să vă asiguraţi că efectiv copilul a rămas cu ceva în cap din lecţia predată, dar vă rog să faceţi un efort!
 
Şi încă o chestie care mi se pare foarte importantă: în goana după note mari, părinţi, nu faceţi greşeala să negociaţi educaţia, disciplina şi respectul! Nu vă bateţi pe umăr legat de notele mari ale copiilor voştri, lăsându-i în schimb să crească fără limite obiective şi certe, nu le daţi totul pe tavă în schimbul unui 10, compromiţându-le astfel viitorul de adulţi responsabili şi bine închegaţi în societate pentru un carnet de note fără nicio valoare obiectivă!
 
Haideţi ca, măcar în prima zi de şcoală, să ne privim obiectiv copiii şi să îi iubim exact aşa cum sunt şi  nu cum am vrea să fie!