Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Operaţiunea Stâlpii de pe trotuare şi sluţeala municipiului Constanţa

ro

12 Sep, 2019 00:00 2770 Marime text


 

De ceva vreme, Primăria Municipiului Constanţa a demarat acţiunea de reabilitare a trotuarelor şi, odată cu asta, montarea de stâlpişori.
Rostul acestora - nu ştim câţi s-au comandat, dar vedem că se tot înmulţesc şi stâlcesc tot mai mult faţa oraşului - este de a nu le permite şoferilor să urce maşinile pe trotuare.
O  fi acesta rostul stâlpişorilor - sau bolarzi, cum se mai numesc -, dar revin şi spun că stâlcesc din ce în ce mai mult faţa şi aşa sluţită a oraşului.
Argumentul cu care s-a venit: şoferii sunt indisciplinaţi.

De parcă stâlpişorii reprezintă singura soluţie de educare şi reeducare a şoferilor neînţelegători.
Eu nu cred că este singura.
Soluţia asta ar fi fost: atenţionarea şoferilor! Sancţionarea lor prin mijloacele stabilite de lege, iar documentele făcute nu la mişto, aşa cum se fac acum, special pentru a fi contestate, ci corect şi frumos scrise, astfel încât să se înţeleagă bine şi clar articolele din lege în baza cărora se aplică sancţiuni.

Şi nu putem spune că şoferii nu ar înţelege.

Luăm un exemplu tot din Constanţa.
Strada Pandurului. Acolo, şoferii din zonă au fost avertizaţi să nu mai urce cu maşinile pe trotuare. A fost mai greu la început. S-a insistat.
Acum nu mai este niciun fel de problemă.
Pe trotuar nu mai este nicio maşină. Nici ziua, nici noaptea. Oamenii au înţeles că aşa trebuie să facă şi aşa au făcut.
Şi aşa se poate face peste tot. În toată Constanţa.
Dar parcă înţeleg că nu se vrea. Şi se doreşte tare mult să se pocească, în continuare şi inutil, faţa oraşului.
De parcă nu ar fi fost destul.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii