Editorial „Oamenii trebuie lăsaţi să prindă curaj, fiindcă au fost complet culcaţi la pământ”

Sâmbătă a fost ziua despărţirii de regina Ana, o fiinţă de o rară inteligenţă şi de o uimitoare frumuseţe spirituală. Regina a fost înmormântată la Curtea de Argeş, într-o ceremonie emoţionantă, aşa cum ţara noastră nu a mai avut de opt decenii.
 
Sâmbătă a fost despărţirea unei ţări de o regină, a fiicelor de mama lor. Cu decenţă şi iubire, românii şi-au luat la revedere de la regina Ana, aducându-i un ultim omagiu celei care a învăţat să iubească ţara din exil. Regele Mihai, care i-a fost alături timp de 68 de ani, nu a fost prezent la funeralii, la recomandarea medicilor. Însă, pe ultimul drum, Ana de Bourbon-Parma a fost însoţită de membri ai caselor regale din Europa, de patru dintre cele cinci fiice ale sale, dar şi de mii de oameni. Femei şi bărbaţi, înveşmântaţi în negru, au aşteptat la cozi pentru a depune un ultim omagiu în faţa sicriului reginei Ana. Crizanteme, garoafe, trandafiri şi mii de candele au luat forma unei manifestări a respectului şi a admiraţiei.
 
Slujba de înmormântare a avut loc sâmbătă, cu puţin înainte de ora 16.00, fiind oficiată de ÎPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, şi ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, având alături şi un sobor de preoţi ortodocşi. La ceremonialul religios au asistat sute de oameni, deşi foarte mulţi dintre români nu îşi cunosc regina. Poate din lipsă de curiozitate faţă de istoria ţării, din comoditate? Cine poartă vina că o personalitate ca cea a reginei Ana a fost ignorată? E prea târziu pentru un răspuns...
 
Între memoriile Reginei Ana şi-au găsit loc rândurile următoare, care pot ţine loc de testament: „Sper ca generaţiile pe care noi le-am crescut să continue lucrul pe care Regele şi înaintaşii lui l-au făcut. Familia noastră aparţine acestei ţări. Sunt convinsă că urmaşii noştri o să aibă forţa şi inspiraţia de a se identifica cu sufletul ţării… Există o poezie pe care România o are, eu am văzut-o. În păduri, pe câmpuri, în văile româneşti, totul cântă. Copiii mei s-au dăruit acestei idei, şi astfel şi-au găsit identitatea. Regele şi-a crescut fiicele pentru aceasta. Poporul român este dăruit cu un talent enorm. Oamenii trebuie lăsaţi să prindă curaj, fiindcă au fost complet culcaţi la pământ. Dacă românii ar ajunge să fie din nou mândri de ei înşişi…”
 
Odihnă veşnică!