Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:36 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial O întrebare bine gândită. Viața după Evaluarea Națională. Și acum, încotro?

ro

26 Jun, 2021 00:00 4126 Marime text



Fiecare examen are rolul lui. Ne poate învăța să fim mai responsabili, mai perseverenți, să avem mai multă încredere în forțele proprii sau chiar să reușim să ne ridicăm după o înfrângere. Evaluarea Națională de anul acesta a fost o lecție de viață pentru elevii de clasa a VIII-a.

O întrebare bine gândită și un text cu substrat


La prima probă a Evaluării Naționale 2021, cea de limba și literatura română, elevii au avut de rezolvat mai multe subiecte. La punctul 8 au avut următoarea cerință: „Crezi că ar trebui să îți urmezi visul în orice condiții? Motivează răspunsul în 50-90 de cuvinte, valorificând textul 1“.

Primul text este un fragment din „Pantera neagră”  scrisă de Sorin Titel. Gicoane este personajul principal, portar al unei echipe de fotbal.

Bun, și ce au avut elevii de învățat?


Iată o parte relevantă a textului de la examen.

„Știi, mă Romică, eu cât am stat în pat m-am gândit mult. Stăteam cu piciorul ridicat pe perete, mă uitam la el și mă gândeam. Înainte de asta n-aveam încredere în mine. Îmi spuneam: „Ești prea mic pentru un portar. 1 metru și 64 de centimetri, asta nu-i înălțime de portar.” Dar cât am stat în pat m-am tot gândit, și am înțeles că asta nu contează. M-am gândit la francezul acela care-i cu un centimetru mai mic ca mine și-i un portar excelent… Sunt pornit pe fapte mari, așa să știi. Sunt tânăr, am timp să ajung departe.”

Povestea lui Gicoane este una formidabilă, o lecție de viață și un start pentru cei mici. O poveste motivațională spusă pe înțelesul lor. Un personaj principal cu care ei se pot identifica. Și nu numai ei, ci orice persoană care se află la început de drum. Fiecare elev s-a gândit probabil la visul lui. La momentele în care nu a avut încredere în sine. La obstacolele pe care le-a întâlnit și pe care le va întâlni în continuare. Dar mai ales, a conștientizat că nimic nu este imposibil. A realizat că are timpul de partea lui. Asta în cel mai bun caz.

Gicoane este un semn de întrebare și pentru părinți. Analizat de cei mici și cei mari, Gicoane poate stârni discuții folositoare și provocatoare între părinți și copii. Discuții care stau la baza unei relații sănătoase cu familia.

Un pas spre un viitor de excepție!


Visurile noastre ne dau un sens și un scop în viață. Ne conturează viitorul. Aduc în viața noastră oameni cu aceleași valori. Un om fericit și împăcat cu el însuși va avea un impact pozitiv în societatea din care face parte. Se spune că dacă ești entuziasmat în legătură cu planurile tale, te afli pe drumul cel bun.

După ce emoțiile examenului au trecut, elevii care au susținut Evaluarea Națională pot spune: „Sunt pornit pe fapte mari, așa să știi. Sunt tânăr, am timp să ajung departe” .


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii