Editorial O campanie surdo-mută pentru un electorat cam blazat!

 
Este extrem de greu să te adresezi unui electorat blazat şi cu o mare reticenţă faţă de politicieni. Constanţa va rămâne aşadar încă patru ani expresia eşecului politic şi moral al partidelor tradiţionale, validat de un electorat blazat şi fără speranţă. Candidaţi anoşti şi necredibili,  proiecte neinteresante, promisiuni nefezabile, multe ţinând de competenţele altor autorităţi decât cele locale.
 
E campanie electorală, în fapt, o plictiseală maximă. Singurul lucru pozitiv este faptul că legea a gestionat cât se poate de corect această campanie şi ne-a scutit de spectacolul afişelor, meshurilor şi panourilor care n-ar fi făcut decât să ne adâncească şi mai abitir deprimarea.
Aşa o campanie electorală ieftină rar am mai văzut şi ar trebui să ne simţim jigniţi că ea ne este oferită în loc de proiecte şi viziune reale. Şi poate că aspectul cel mai trist dintre toate este că tema aceasta naţionalistă falsă nici măcar nu este originală. Deşi eram doar un copil în acea vreme, nu pot să nu-mi amintesc că ea a fost inventată de Ceauşescu! Şi a funcţionat pentru că atunci ne luptam nu doar cu politicienii corupţi şi mincinoşi, ci şi cu frigul, cu foamea şi cu lipsurile de toate felurile, care aduceau tensiunea socială la cota de avarie.
 
În 2016 trebuie să fi trecut la un alt nivel şi să ne tratăm de prostie în campania electorală. E datoria fiecăruia dintre noi, în lipsa oricărei dezbateri pe tema alternativelor Constanţei. Oraşul a fost angajat într-un proiect, fără nicio soluţie alternativă, în care PSD pleacă şi rămâne, PNL vine şi pleacă, iar PMP vrea să iasă din găoace. Restul sunt nevăzuţi, neauziţi, neexperimentaţi, nepregătiţi, în orice caz, nevinovaţi.
 
De cealaltă parte, un electorat blazat, care mai râde cu dinţii lui lipsă la câte un episod tabloid, de genul: ai văzut ce i-a spus-o ăla, ai văzut ce maşină conduce celălalt, iar pe afişul lui scrie „cinstit şi curajos“, sau ce faţă de nătâng are pe afiş, nu l-ar vota nici câinii maidanezi.
Cu mici excepţii, nici presa nu face notă discordantă în această campanie electorală. Pe ici, pe colo, mai găseşti câte o analiză, deşi e pretenţios spus, care caută să descifreze calculele care se ascund în spatele votului pentru continuitate sau pentru schimbare.
Ne lipsesc câteva categorii reprezentative, însă nu ne lipsesc magicienii care fac să dispară sau să apară peste noapte diverse.
 
Constănţenii însă au învăţat că administraţia este atât de profund tarată şi dominată de interese, încât sunt conştienţi că nevinovaţii de care pomeneam mai sus fie n-au nicio şansă, fie vor fi devoraţi în cel mai scurt timp. Astfel, problema lor e simplă: nu ştiu dacă vor vota, şi dacă totuşi vor face un exerciţiu de voinţă şi vor ajunge într-o cabină de vot, se vor confrunta cu dilema cetăţeanului turmentat: „Eu cu cine votez?“
 
Isaac Asimov spunea că votul celui mai rafinat filosof, care poate vedea cu coada ochiului care-i binele şi care-i răul, valorează exact cât votul unui analfabet politic. Nasol, nu? Iar undeva prin Statele Unite ale Americii se organizează anual concursul de dat definiţii. În anul 2010, a fost premiată definiţia corectitudinii politice: „Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, ce susţine că este posibil să apuci bucata de rahat de partea ei curată“!