Editorial Noi înșine, cei mai buni prieteni sau cei mai înverșunați dușmani

Trăim vremuri marcate de provocări de tot felul. Suntem îngrijorați pentru ce ne poate aduce ziua de mâine, facem scenarii dintre cele mai terifiante și ne lăsăm pradă anxietății, care face ravagii cu mințile și trupurile noastre.

Gestionăm fricile, fiecare în parte, așa cum am învățat, pe baza tiparelor subconștiente care ne-au format percepția asupra lumii, iar cei mai mulți dintre noi suntem extrem de nepregătiți emoțional, terifiați în fața necunoscutului și cu minimă toleranță la frustrare, ceea ce ne face incapabili de a confrunta situațiile stresante, pierzându-ne de multe ori umanitatea, curajul, speranța în mai bine.

Ryan Holiday scria, la un moment dat, un articol referitor la o perioadă asemănătoare celei pe care o trăim astăzi, din timpul împăratului Marcus Aurelius (165-180 d. Hr.)., atunci când Roma s-a confruntat cu ciuma antonină. 

În timp ce toți marii politicieni se ascundeau sau părăseau capitala imperiului, împăratul a rămas în oraș, și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l salva, demonstrând din nou că tot ceea ce notase în „Meditații“ (celebrul său jurnal, una din cele mai citite cărți din lume) este cum nu se poate mai adevărat. El a ales calea umilinței, a curajului și a judecății obiective în fața dezastrului și tocmai de aceea a rămas în istorie ca unul dintre cei mai înțelepți lideri ai lumii. 

Este încă un motiv să ne amintim mereu că totul va trece și că ceea ce va rămâne va fi modul în care am gestionat, cu înțelepciune și demnitate, poverile prezentului.
Avem însă nevoie, pentru asta, de o anume conștientizare și detașare de tiparele străvechi după care am învățat să trăim. Părinții noștri, părinții lor, s-au luptat cu neajunsurile, au trecut prin tot felul de orori, de umilințe, de războaie, colectivizări, comunism, și în gena noastră există toată această suferință și luptă pentru supraviețuire, focusată pe lumea exterioară și amenințările sale permanente.

Stresul și teama continuă ne macină interior, devenim incapabili să ne controlam gândurile, vorbele și acțiunile, pentru a ne regăsi liniștea, calmul și concentrarea asupra soluțiilor.
Viața este un proces fără sfârșit, totul se schimbă continuu, fără niciun moment de întrerupere. Noi înșine suntem într-un permanent proces de schimbare, fie că ne place, fie că nu. Dacă acceptăm asta și nu ne mai cramponăm de trecut, de ceea ce „ar fi putut fi, dar nu mai este”, ne putem schimba decisiv perspectiva asupra lucrurilor.

Suferința umană, în aceste vremuri, este, aproape exclusiv, mental-emoțională și derivă tocmai din necunoașterea lumii interioare. Ne concentrăm doar pe exterior, pe ceea ni se întâmplă, pe fapte și pe oamenii din afara noastră, uitând că soluțiile sunt, de fapt, în noi înșine.

Viața ne trăiește, face cu noi ce vrea, ne răstoarnă pacea și echilibrul, ne dă peste cap zona de confort și dă drumul tuturor demonilor din noi. Atunci ne simțim nedreptățiți de oameni și întâmplări, nefericiți, stresați și fără putere.

Cum ar fi totuși să schimbăm perspectiva, să fim noi cei care trăim viața, care lucrăm cu emoțiile noastre, atenți și vigilenți permanenți la ceea ce gândim și trăim în interior?
Am lua cu mai multă responsabilitate și curaj fiecare zi, așa cum vine, învățând că noi o putem face mai bună, mai bogată în emoție pozitivă, în daruri de preț pentru noi și pentru cei din jurul nostru.

Fără teamă, fără atașamente, fără victimizare, conștienți și eliberând toate tiparele nocive pe care, din păcate, ne-am construit identitatea.
Noi înșine, cu mintea și sufletul nostru, ne putem face din existență un coșmar sau o scenă luminoasă, unde să nu ne mai luptăm, dramatizând fiecare lucru care ni se întâmplă, ci să jucăm, senini și curioși, acest joc provocator care se numește VIAȚĂ.
 
 

Citește și:

Editorial Fii prezent în viața ta! Este foarte important