Editorial Le dorim copiilor locuri de joacă şi şansa de a-şi trăi copilăria

1 iunie - Ziua Copilului, ne anunță veşnicul Facebook. Dar ştiam oricum. Ce le doresc copiilor, de ziua lor? Sincer, le doresc tuturor micuților ce le doresc şi alor mei: în primul rând, multă sănătate - căci, dacă nu o ai, sunt cazuri în care toți banii din lume nu te pot ajuta.
 
Iar pentru că, momentan (nu ştim nicicând ce ne rezervă viitorul), copiii mei trăiesc în România, am pentru ei şi câteva dorințe mai... concrete, să spunem.
De pildă, le doresc parcuri şi locuri de joacă (în Constanța lipsesc sau sunt nesigure), spații unde să îşi poată trăi copilăria aşa cum a fost ea menită - în aer liber, afară, la joacă, nu în fața televizorului, telefonului, tabletei etc. Tuturor copiilor le doresc părinți cu discernământ şi înțelepciune, care să îi pună pe ei şi nevoile lor pe primul loc, nu propriile deziderate. Le doresc părinți bine şi corect informați, care apelează la specialişti când vine vorba de sănătatea copiilor lor şi nu la sfaturi primite pe platformele de socializare.
 
Le mai doresc dascăli competenți şi instruiți, care să ştie deopotrivă să insufle dragostea de carte celor mici, dar să şi dozeze învățatul, adaptându-l nivelului fiecăruia şi ținând tot timpul în minte că au de-a face cu mici oameni cu sentimente, nu cu roboței. Le doresc un sistem de învățământ sănătos, care să nu le ia copiilor dreptul la copilărie. Le mai doresc şoferi disciplinați în trafic, care să cunoască legea şi regulile de circulație, să fie responsabili, să nu braveze pe şosele cu prețul vieții cuiva.
 
Le doresc un sistem sanitar sănătos, în care medicii şi pacienții deopotrivă sunt tratați ca oameni de către stat, nu ca animale. Le doresc funcționari publici competenți în propria profesie şi nu puşi în funcție grație arborelui genealogic sau mai ştim noi căror cunoştințe. Le doresc să ştie să se exprime şi să scrie corect în propria limbă, căci un om care nu îşi cunoaşte limba maternă ori nu are respect pentru ea, cum se poate cunoaşte cu adevărat pe sine şi cum poate şti unde ar putea ajunge în viață?
Le doresc să învețe de mici respectul, față de ei înşişi în primul rând, dar şi față de ceilalți. Le doresc să nu judece şi să nu umilească niciodată vreun alt om, etichetându-l după greutate, culoarea pielii, religie sau alte criterii. Le doresc să cunoască adevărata valoare a banului - aceea că nu are niciuna. Noi decidem dacă lăsăm banul să ne conducă viața, ridicându-l la stadiul de idol, fiind preocupați mereu de cât câştigă unul sau altul şi învățându-ne copiii că valoarea unui om e dată de ce are. Şi tot noi decidem dacă ne conducem singuri viața, lăsându-i banului singurul rol pe care îl are - de unealtă ce deserveşte omul - şi învățându-ne copiii că nu contează ce are un om, ci, mai degrabă, cum este el ca persoană.
 
Nu le doresc nimic copiilor României legat de aşa-zisa „clasă politică“, întrucât consider că cea pe care o avem nu ne reprezintă pe noi, românii, şi, prin urmare, nu există. Le doresc în schimb copiilor părinți muncitori şi încrezători, care să îşi dea seama că ei modelează viitorul copiilor picătură cu picătură, în fiecare zi. Care să ştie că schimbarea în bine, dacă ne-o dorim, începe cu noi. Cu fiecare faptă bună, cu fiecare vorbă, cu fiecare dovadă de respect, inclusiv pentru propriii noştri copii, chiar dacă sunt mici, noi modelăm oamenii de mâine. Aşadar, de ce să vorbim despre „clasa politică“, din moment ce tot noi o putem schimba şi pe aceea? Trebuie doar să avem încredere şi discernământ. Şi să ne iubim copiii. La mulți ani, micuților!