Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:39 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial La Constanţa, există viaţă şi după moartea simbolurilor

ro

27 Sep, 2016 00:00 3196 Marime text
Clubul de fotbal Farul Constanţa a intrat în faliment şi s-a înscris şi el pe lista selectă a grupărilor sportive de tradiţie de pe litoral care au închis ochii, învinse nu de adversari, pe teren, ci de problemele financiare. Rând pe rând, echipa masculină de baschet Farul, formaţiile de volei (CVM Tomis şi CSV 2004 Tomis), echipa de rugby Farul sau cea de handbal, HCM, au părăsit scena sportului. În ce priveşte handbalul feminin, acum cinci ani, CS Tomis a fost preluată de CSU Neptun.
 
Istoria şi performanţele sportive nu au avut niciun cuvânt de spus în faţa flagelului care le-a lovit. Astfel că echipe care erau mândria şi simboluri ale Constanţei, dar şi ale României, multiple campioane naţionale şi cu rezultate inclusiv în grupele Ligii Campionilor, au devenit amintire. Criza financiară, organizatorică şi de imagine în care se zbate de o bună bucată de vreme sportul românesc nu avea cum să nu atingă şi Constanţa.
 
Ce-i de făcut însă în această situaţie? Punem punct şi ne consolăm cu gândul că am pierdut pe cineva drag, pe care nu-l vom mai vedea niciodată şi căruia îi vom păstra veşnică amintirea, ori pornim pe un alt drum, de la zero, având în faţa ochilor şi în minte simboluri a căror tradiţie trebuie dusă mai departe? Răspunsul dat de majoritatea celor implicaţi în fenomen a fost unanim în direcţia păstrării continuităţii sportive. În unele cazuri, s-au pierdut (definitiv sau pentru moment) semnele identitare ale vechilor cluburi, dar s-au câştigat noi echipe, care mai alină din amărăciunea sufletească a despărţirii de vechile simboluri.
 
HCM Constanţa nu mai este, dar au apărut HC Dobrogea Sud şi HC Farul. La rugby, RCJ Farul nu a mai fost înscrisă în competiţii, iar apoi, un campionat a dus numele Farul mai departe, fie şi în eşalonul al treilea, echipa formată din rugbyşti de la Rechinii şi de la Tomitanii. În prezent, pe stadionul „Mihai Naca” au rămas să joace, la nivel de seniori, juniorii de la Tomitanii.
 
În ce priveşte FC Farul, fani ai grupării „alb-albastre“ au înfiinţat o echipă, Suporter Spirit Club Farul, care evoluează în Liga a IV-a şi care are ca obiectiv recuperarea palmaresului şi a celorlalte semne distinctive ale defunctului club, în paralel cu promovări, an de an, până în Liga 1, astfel încât spiritul farist să fie dus mai departe. La baschet, BC Athletic propune în liga secundă un proiect „Made in Constanţa”.
 
Chiar dacă sunt nou-născute şi nu au tradiţie, noile formaţii se bucură deja de afecţiunea fanilor. Suporterii sunt alături de foşti jucători ai simbolurilor FC Farul ori HCM, care s-au alăturat acestor proiecte. În Sala Sporturilor, la handbal ori, în special, pe stadionul ITC şi pe alte terenuri de fotbal din judeţ, atunci când joacă SSC Farul, e show meci de meci. La Constanţa, se vede treaba că există viaţă şi după moartea simbolurilor sportive. Viaţa îşi urmează cursul firesc şi în sport. Unii mor, alţii se nasc. Se încheie un ciclu şi începe altul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii