Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial În atenţia candidaţilor la Primăria Constanţa. Iată care sunt adevăratele noastre probleme!

ro

25 May, 2016 00:00 3563 Marime text


Ţin să anunţ de la bun început că nu cred că voi obosi vreodată să scriu despre subiectul următor şi nici nu cred că vreodată voi considera că s-a scris ori s-a discutat suficient despre asta. Da, este vorba, din nou, despre parcurile constănţene, în mare parte inexistente. Mai mult decât atât însă, este vorba despre faptul că eu, unul, chiar nu pot să înţeleg de unde vine atât dezinteres din partea candidaţilor cu privire la nevoile noastre adevărate.

Realitatea constănţeană ne arată că teoria nu are nicio legătură cu practica

Bun, înţeleg, e campanie electorală, cel mai probabil domnii candidaţi şi-au stabilit (la sfaturile presupuşilor specialişti în relaţii publice şi nu numai) nişte vectori de comunicare, traduşi prin cuvinte-cheie şi sloganuri de campanie pe care le repetă obsesiv, pentru a rămâne întipărite în mintea alegătorului. OK, să zicem că sunt de acord cu această procedură, deşi realitatea constănţeană (şi cea românească, în general) ne arată că teoria nu are nicio legătură cu practica şi cu motivele adevărate pentru care alegatorii de aici pun ştampila „Votat“ pe un candidat sau altul.

Da! Vrem parcuri şi locuri de joacă pentru copii 

Dar chiar atât de orbiţi de propriile sloganuri să fie încât să nu aibă mintea limpede şi ochii deschişi pentru adevăratele nevoi ale eventualilor alegători ai lor? Adică, sunt oare domnii candidaţi atât de înverşunaţi în campania lor, încât nici nu mai au nevoie să ştie de lipsurile oamenilor şi ale oraşului pe care vor să îl cârmuiască, nici măcar atunci când sunt traşi de mânecă (metaforic vorbind, desigur) pe aceste subiecte? De pildă, parcurile şi spaţiile de joacă adecvate pentru cei mici. S-a scris, s-a vorbit şi s-a indignat opinia publică pe tema asta în repetate rânduri. Vorbele însă au venit exclusiv din sfera alegătorilor. De la candidaţi, niciun cuvinţel.

DNA-ul, sperietoarea de serviciu

Am căzut de acord că poate nu conştientizau existenţa acestei nevoi. Dar li s-a spus despre ea cu urâtul şi frumosul (sau invers) şi nimic! Ce ne-au oferit în schimb domnii candidaţi? Pâine şi circ. Praf în ochii alegătorilor, pornind de la jenante foiţe electorale (căci publicaţii nu pot fi numite) în care se atacă electoral unul pe altul, ameninţându-se cu DNA-ul ca şi cum ar fi bau-baul de serviciu, continuând cu lansări de candidatură suprapuse, pentru a „fura“ presa de la un eveniment sau altul, cu fluturaşi electorali îndesaţi în cutiile poştale, cu asfaltări în al 12-lea ceas şi spectacole „nemaivăzute“ şi chiar cu pagini pline de declaraţii bombastice pe reţelele de socializare.

Cel mai bun doctor din Constanţa e trenul spre Bucureşti? 

Sincer, aţi văzut pe undeva în programul oricăruia dintre candidaţi vreun cuvânt, vreo idee sau vreo soluţie pentru problema spaţiilor verzi din Constanţa ori a locurilor de joacă pentru copii? Sau despre soluţii concrete pentru înlocuirea glumei amare potrivit căreia cel mai bun doctor din Constanţa e trenul spre Bucureşti? Eu, unul, nu am auzit vorbindu-se, dezbătându-se electoral despre nimic din cele de mai sus. Oare de ce? Acestea nu sunt priorităţi ale oraşului ori ale constănţenilor?! Iar despre Cazino, emblema oraşului, punctul zero de atracţie turistică, de asemenea nimic-nimic... Am înţeles, situaţia juridică e complicată, dar într-atât de resemnaţi să fim cu gândul că nu mai poate fi salvat, încât nici nu mai vorbim despre asta?

Nu vorbim cu bolnavii, pentru că sunt… bolnavi 

Ca situaţia unui bolnav incurabil căruia îţi este jenă să îi adresezi vreun cuvânt sau să îl mai bagi în seama, pentru că… este bolnav? Ce fel de atitudine e asta?! Mie mi se pare total inadmisibil din partea domnilor candidaţi! Ar fi bine să îşi revizuiască atitudinea electorală cu privire la adevăratele nevoi ale alegătorilor şi să descopere teme reale de campanie electorală înainte de a fi prea târziu!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii