Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:55 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial „He's crazy like a fool“. Daddy nu mai e cool!

ro

25 Jun, 2018 00:00 1978 Marime text
De zile bune, mii de oameni sunt din nou în stradă, iar PSD nu mai guvernează, ci face scut în jurul lui Liviu Dragnea! Jur că nici mie nu-mi place zidul asta care s-a ridicat între cei care îl susţin şi cei care „îi vor capul“.
 
Cu toate că am fost în stradă alături de la cei de la mişcarea #rezist şi chiar dacă în ultimele zile mi s-au clătinat câteva amiciţii vechi, pe motiv de proteste, încerc să rămân cu picioarele pe pământ. Tocmai de aceea repet: nu-mi place deloc divizarea noastră. Sub nicio formă nu trebuie privit tot PSD-ul ca un ghem al putregaiului, al nenorocirii sau al nefericirii poporului român. Un partid nu trebuie să devină nefrecventabil din cauza unui singur om. Apropo de treaba asta, cunosc zeci de cetăţeni onorabili care au votat PSD, dar nu îl simpatizează absolut deloc pe Dragnea.
 
La 100 de ani de la Marea Unire, cei din stradă au datoria să rămână în istorie drept cei care s-au luptat pentru justiţie, nu pentru capul cuiva. Ar fi prea mic dezideratul într-un an atât de mare. Noi, cei din stradă, nu suntem membri de partid şi nu le putem spune celor de la PSD luaţi-o la stânga sau la dreapta. Fiecare formaţiune are propriul său metabolism. Iar dacă PSD vrea să-i ofere lui Dragnea împărăţia cerurilor aici, pe pământ, este liber s-o facă. E dreptul lor şi să se încoloneze în spatele lui Daddy şi să dea cu banul cine se oferă să meargă în locul lui la puşcărie.
 
Singurele lucruri nelalocul lor rămân ieşirile necontrolate ale „fecioarelor“ de la dreapta tatălui. Pentru că nu poţi, nene, să comentezi o decizie a instanţei şi mai ales a instanţei supreme, este inacceptabil!
Strada însă, strada trebuie să se concentreze pe demisia de la Camera Deputaţilor. E limpede că Dragnea nu mai poate fi preşedintele Camerei Deputaţilor şi vreau să cred că pe voi, cei care ieşiţi seară de seară, asta vă motivează. Acest om nu mai poate reprezenta România, interesul de partid e una, interesul ţării excedează toate celelalte interese.
 
Liviu Dragnea, cel de-al treilea om în stat, nu poate fi lăsat să se ocupe de justiţie, nu poate fi lăsat să-şi arate adevărata faţă!
Dincolo de această teorie - care nu este a statului paralel, să fim serioşi -, nu contest necesitatea modificării unor legi, chiar şi a celor ale justiţiei, însă nu aşa, „pro causa“, când îţi ajunge cuţitul la os! O vor face, au 70% în Parlament, pot face orice! În ultimii doi ani, zeci, poate sute de indivizi au fost condamnaţi, alţii sunt actorii unor dosare de răsunet, iar libertatea lor se află pe muchie de cuţit, dar până acum nimănui nu i-a păsat de ei. Abia când s-a trezit cu sentinţa, pleaşcă, şi-a amintit că şi „călăul“ se poate transforma în victimă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii