Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Fenomenul Greta. De ce sunt oripilaţi oamenii de adevărul spus de o tânără de numai 16 ani

ro

28 Sep, 2019 00:00 2574 Marime text
Pe români nu prea îi interesează problemele legate de mediu, mai ales dacă vin din gura unei fetiţe de 16 ani, care are mai multe cunoştinţe generale decât mulţi dintre tinerii români. Şi asta doar din perspectiva procentului de analfabetism din România.
 
Totuşi, a fost o undă de şoc imediat după declaraţiile făcute de Greta Thunberg, care a certat liderii lumii pentru lipsa de acţiune în faţa schimbărilor climatice, în cadrul summitului ONU de la New York. Greta este o tânără de 16 ani din Suedia. „Mi-aţi furat visele şi copilăria cu vorbele voastre goale, iar eu sunt o norocoasă. Sunt oameni care suferă, oameni care mor, întregi ecosisteme distruse. Suntem la începutul unei extincţii în masă şi voi nu ştiţi să vorbiţi decât despre bani şi basme despre creştere economică. Cum îndrăzniţi!?”, a strigat din suflet tânăra suedeză. Mesajul ei a fost aspru criticat pe reţelele sociale de mulţi, catalogând-o ca o copilă care nu are habar de politică.
 
Dar oare au ei dreptate sau tânăra ridică un alt semnal de alarmă pe care îl ignorăm cu toţii de câteva decenii bune? Poluarea excesivă şi terminarea resurselor naturale sunt două fenomene pe care le vom apuca noi, cei din generaţia mea, născuţi la începutul anilor 90, care ne-am mai putut bucura puţin gustul unei roşii coapte pe care o mâncam direct din grădină. Acum, dacă mâncăm o roşie proaspăt recoltată, riscăm să ne intoxicăm de la pesticide şi alte produse chimice cu care sunt tratate. Dar asta e o altă discuţie.
 
Da... maşini peste maşini, noxe, fabrici, poluare, aglomeraţie, copaci puţini, pădurile ard etc. Este poate doar o mică parte a unei liste negre, la care mă gândesc şi mă trec fiori. Eu am plantat copaci până la frumoasa vârstă de 27 de ani, dar oricât m-aş minţi să spun că un copac poate salva viitorul, sunt alţii care distrug spaţii verzi pentru construcţii de hoteluri. Şi binele meu este anulat de răul altuia. Sau cum îmi amintesc dintr-un video de pe Facebook... „răul este doar un bine nerealizat”.
 
În fine, să revenim la ce a mai spus Greta şi a oripilat spaţiul public. „Ideea populistă a înjumătăţirii emisiilor de carbon în 10 ani ne dă doar o şansă de 50% de a menţine creşterea temperaturii sub pragul de 1,5 grade, peste care se declanşează reacţii în lanţ ireversibile, dincolo de orice control. 50% poate fi acceptabil pentru voi, dar aceste cifre se bazează pe faptul că generaţia mea va disipa sute de miliarde de tone din dioxidul vostru de carbon, cu tehnologii care abia există”, a mai spus suedeza. Speranţa, într-adevăr, stă în ceea ce viitoarele generaţii vor face pentru a salva casa noastră - Terra.
 
„Ne dezamăgiţi. Dar tinerii încep să înţeleagă trădarea voastră. Ochii viitoarelor generaţii sunt aţintiţi asupra voastră şi dacă alegeţi să ne dezamăgiţi în continuare, vă spun că nu vă vom ierta niciodată. Nu vă vom lasă să scăpaţi cu asta. Aici, acum, tragem linia. Lumea se trezeşte şi schimbarea vine, fie că vă place sau nu!”, a conchis tânăra.
 
Dezamăgirea este una care ne macină pe toţi, iar răutatea cu care a fost întâmpinată pe reţelele de socializare prin catalogarea ei ca extremistă sau alte aberaţii mi se pare inadmisibilă. Cu toţii greşim, căci stăm acasă cu lumina aprinsă chiar dacă nu este nevoie. Lăsăm apa să curgă la robinet mai mult decât trebuie. În România încă nu există o cultură a sortării deşeurilor. Câţi dintre voi aveţi acasă coşuri de gunoi pentru a colecta gunoiul exact cum trebuie? Sau câţi dintre voi, cei care mâncaţi la mall, respectaţi ce scrie pe coşurile acelea? Sunt două şi ai de ales între produse organice şi produse non-organice. Dar este greu să punem în două locuri şi aruncăm tot de pe tavă unde apucăm. Stăm minute în şir la coadă la semafor, câte unul în maşină, în loc să folosim transportul în comun. Preferăm să mergem cu maşina pentru două staţii în loc să luăm o gură de aer pe jos. Şi lista aceasta poate continua, căci nu dăm nici doi bani pentru a salva natura, când vine vorba de propriul confort.
 
Din păcate, este o mentalitate care are nevoie de generaţii pentru a fi schimbată, căci, uitându-mă pe fereastră, îmi trece un singur gând: într-o zi o să ne trezim că ne uităm pe geam şi nu vom putea să mai respirăm aerul sau nu vom mai vedea razele soarelui.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii