Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:16 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Decizia lui Ion Barbu. De la Farul mic la Farul mare

ro

04 Aug, 2016 00:00 4003 Marime text


Simbol al FC Farul, pentru statornicia sentimentelor sale faţă de clubul etalon al fotbalului constănţean, antrenorul Ion Barbu a avut de rezolvat, marţi, o problemă care aproape i-a sfâşiat sufletul: rămâne la club sau trece la echipa suporterilor? Fostul căpitan al FC Farul a luat finalmente o decizie, gândind atât cu inima, cât şi cu mintea.
 
Pentru cei care nu sunt la curent cu situaţia actuală de la FC Farul, am să vă fac un rezumat. Confruntată cu mari probleme juridice şi financiare, echipa nu a mai fost înscrisă în Liga a 2-a, ci un campionat mai jos. Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director, a susţinut venirea la Constanţa a unei alte echipe, ACS Berceni, care să joace în eşalonul secund, având în denumire (pentru atingerea coardei sensibile a constănţenilor) şi elemente locale. Neagreând acest plan şi această formaţie, „clona“, cum au numit-o ei, suporterii au intenţionat să preia FC Farul de la Nedelcu, în ideea că poate vor reuşi să-l salveze. Clubul părea în bătaia vântului, fără susţinere, sortit falimentului şi desfiinţării.
 
Fanii nu au ajuns însă la un acord cu Giani Nedelcu, astfel că, fără a renunţa la salvarea FC Farul, s-au orientat şi către alcătuirea unei echipe a lor, care să joace într-un eşalon inferior din Constanţa (cu Ion Barbu antrenor) şi care să ţină în viaţă spiritul farist. Din diferite motive, ACS Berceni nu a mai venit să joace la Constanţa, iar Giani Nedelcu, de unde, la început, spunea că Farul nu mai poate fi salvat, acum declară că va face echipă, care va juca în Liga a 3-a, şi că va încerca să rezolve cumva (măcar temporar, prima soluţie fiind reeşalonările) problema datoriilor. În acelaşi timp, i-a cerut lui Ion Barbu să dea în scurt timp, în aceeaşi zi, un răspuns privitor la ce echipă va antrena.
 
Neconcepând (în opinia lor) ca FC Farul şi Ion Barbu să fie pioni pe o tablă de şah şi să fie mutaţi după bunul plac, fanii au reacţionat imediat, înscriind declaraţiile lui Nedelcu (venite cu numai o zi înaintea primului antrenament al noii echipe, Suporter Spirit Club Farul Constanţa) în categoria diversiunilor, menite să-i dezbine şi să destabilizeze situaţia la formaţia lor, în favoarea unor interese personale. Cum de, brusc, Giani Nedelcu a devenit comunicativ în ce priveşte planurile sale, de unde, până atunci, nici nu mai răspundea la telefon?
 
Greu încercat în ultima perioadă, când a fost lăsat singur, nimeni din conducere nebăgând în seamă eforturile sale supraomeneşti de a forma, la Constanţa, în condiţii vitrege, o echipă de Liga a 2-a, Ion Barbu, farist până în măduva oaselor, a picat la mijloc. Ce să aleagă, unde să meargă? În cele din urmă, a decis, şi a făcut bine, după părerea mea, să înceapă o nouă etapă din viaţa şi din cariera sa, la echipa suporterilor. Nu e vorba de părăsirea corabiei, nu e vorba de trădare. Ion Barbu e ultimul care poate fi acuzat de aşa ceva. O ia de jos, de la zero, dar pe baze sănătoase. A îndurat prea multe la Farul pentru a mai avea încredere. Şi, până la urmă, antrenează un Farul mai mic. Spiritul fanilor, fără de care clubul constănţean ar fi murit de mult, sălăşluieşte în Suporter Spirit Club Farul Constanţa şi îl călăuzeşte pe Ion Barbu către o nouă destinaţie. De la Farul mic la Farul mare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii