Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial De Paște, să lăsăm Lumina să ne curețe de tot răul care ne consumă

ro

01 May, 2021 00:00 3855 Marime text
  • Vechea vorba din popor spune să ne dorim „sănătate, că-i mai bună decât toate“. Și totuși, câți dintre noi apreciem sănătatea atunci când o avem, și nu atunci când deja este prea târziu?

Vine Paștele și, odată cu el, ne pătrunde Lumina Sfântă în suflete, ne ajută să îndepărtăm tot ce nu e bun pentru noi și ce nu ne face bine și să păstrăm, în schimb, doar binele și frumosul!
 
Sincer, de acest Paște, îmi doresc doar sănătate, pentru toți cei dragi, dar și pentru toată lumea!
 
Îmi doresc să avem puterea de a analiza cu atenție tot binele din viețile noastre și de a ne bucura de el, de a aprecia fiecare lucru frumos, fie el cât de mărunt, de a fi recunoscători pentru tot ceea ce primim și de a da înpoi, la rândul nostru.
 
Să lăsăm să treacă supărările, să nu le punem la suflet, să nu căutăm a ne răzbuna!
 
Să nu mai dăm deoparte, ca și cum ar fi total neinteresant, un „fleac“ precum sănătatea. Vechea vorba din popor spune să ne dorim „sănătate, că-i mai bună decât toate“. Și totuși, câți dintre noi apreciem sănătatea atunci când o avem, și nu atunci când deja este prea târziu?
 
Îmi doresc să știm să fim mai recunoscători, să mulțumim pentru binele ce ni se face, să nu mai luăm totul de-a gata.
 
Să nu lăsăm vorbele bune ce le-am putea spune pe „mai târziu“, căci viața ne învață că ar putea fi „prea târziu“.
 
Să le mulțumim părinților ce au avut grijă de noi și care ne vor mai purta încă de grijă și după ce nu ne vor mai fi alături, indiferent cât de mari am fi noi, copiii.
 
Să le mulțumim prietenilor că ne suportă, cu toate ieșirile sau ciufuțeniile de care am putea uneori să dăm dovadă.
 
Să fim mai atenți la cei din jur, să împărțim zâmbete chiar și total întâmplător și să nu mai fim așa încrâncențai în suflete.
 
Paște binecuvântat tuturor! Și lăsați Lumina Sfântă să ne curețe de tot răul care ne consumă!
 
Citește și
 
ZIUA LIVE. Părintele Marius Moșteanu
„Dacă Postul nu are la bază intenția bună, degeaba este ținut. Când primim lumină, ea se duce către casa și viața noastră. Intrăm în circuitul Luminii”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii