Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial De ce nu mi-aş petrece concediul la Mamaia

ro

13 Aug, 2016 00:00 1972 Marime text
Astăzi, pe 13 august, staţiunea Mamaia împlineşte 110 ani de existenţă, ultimii 15 ani petrecându-i sub administraţia Mazăre. În toţi aceşti ani, Mamaia a cunoscut mărirea şi decăderea. De altfel, în ultimul deceniu, în staţiune au răsărit noi hoteluri precum ciupercile după ploaie, spaţiile verzi au dispărut, iar zona cluburilor a fost extinsă. Mamaia a devenit, în timp, regina litoralului românesc. Nu există român care să nu îşi dorească măcar să viziteze staţiunea, dacă nu să şi petreacă cel puţin o noapte aici.
 
Cu toate acestea, mulţi doar visează să rămână peste noapte în staţiune, întrucât preţurile sunt destul de piperate. Printre hoteluri de lux şi cluburi VIP, întâlnim în Mamaia şi hoteluri vechi, nemodernizate, care trag staţiunea în jos. Aici, ce-i drept, preţurile sunt mai mici, dar destul de mari pentru condiţiile pe care (nu) le oferă.
 
Deşi administraţia Mazăre a văzut în Antalya de România, cum mai este cunoscută staţiunea Mamaia, o adevărată sursă de bani pentru bugetul municipiului Constanţa, realizând investiţii în tot felul de festivaluri şi evenimente care să atragă turişti în staţiune, Mamaia nu a devenit la fel de luxoasă ca Monte Carlo, spre exemplu. Luxoasă pentru salariile românilor fiind, nu şi pentru ale străinilor. Această Ibiza de România trimite însă, în fiecare vară, mii de turişti acasă... nemulţumiţi, dar cu buzunarele goale. De pildă, turiştii se plâng că restaurantele nu au destui angajaţi, încât să fie serviţi la timp, cameristele din hoteluri nu fac ordine îndeajuns de bine, curăţenia de pe trotuare lasă de dorit şi tot aşa. Lista neagră poate continua.
 
Nemulţumirile continuă şi de partea cealaltă. Hotelierii se plâng de beach-barurile care dau muzica prea tare, iar clienţii lor nu se pot odihni, administratorii de plaje se războiesc cu hotelierii pentru a exploata diverse sectoare de plajă etc. Incredibil sau nu, Mamaia s-a maturizat. Născută în 1906, a ajuns acum la venerabila vârstă de 110 ani. A devenit cunoscută pentru petreceri fără sfârşit, fete frumoase, plaje mari şi cer albastru. Un peisaj frumos, dar cu multe lipsuri. Cu toate acestea, fără Mamaia, harta litoralului românesc ar arăta precum fântâna fără apă. Cred însă în potenţialul acestei staţiuni. Sper ca actuala administraţie să reuşească să facă din Mamaia ce n-au reuşit toţi ceilalţi primari: o staţiune adevărată! Închei cu o întrebare: tu ţi-ai petrece concediul la Mamaia?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii