Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:18 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial De ce greșim mereu înainte de Crăciun? Oare nu putem bucura pe cineva cu adevărat?

ro

04 Dec, 2021 00:00 3348 Marime text
  • Vine Crăciunul! În esență, este un lucru frumos.
  • Sărbătorile de iarnă ne aduc aminte de tradiții și „ne adună” pe toți la o masă, acompaniată de luminițele din oraș și voie bună... teoretic.

Luminițele și globulețe au început să-și facă apariția în oraș, prevestind, poate, cea mai încărcată perioadă a anului, care transformă bucuria Crăciunului în nervi întinși la maxim, în timp ce stăm în mașină, în traficul mult prea aglomerat, căutând un loc de parcare, cu gândul „ce-am uitat să iau?”.


Nu este o noutate faptul că nu știm să ne oprim din făcut și din cumpărat mâncare. Rafturile pline din supermarket-uri se golesc văzând cu ochii, în timp ce cărucioarele umplute până la refuz stau să dea pe afară – deja putem să vedem acest lucru ca pe o tradiție: „Păi, cum să vină Crăciunul, să nu fac o piftie? Cum să nu fac sarmale? Cum să nu fac caltaboși? Cum să nu iau o șunculiță? Cum să nu iau o tobă? Cum să ratez lebărul?”.


Oferte la raft, dar inexistente pe bon. Strategie de a face vânzări (și) mai mari sau greșeală care se repetă în fiecare an? Nu știu, dar graba și nevoia de a cumpăra cât mai repede nu ne mai întorc din drum pentru a cere lămuriri, că și-așa e ditamai coada. Trecem peste și „vedem ce-o fi”.


„Aoleu! Am uitat de cozonac!”, se aude din spatele unor voci obosite, în timp ce sunt luate alte bomboane de pe rafturi și îndesate în coșurile de cumpărături mult prea pline. Nu contează că nu mai ai loc nici să arunci un ac în frigider, iar bugetul se subțiază drastic cu fiecare lucru pe care-l adaugi, dacă ai invitați de Crăciun,  clar trebuie să-i ghiftuiești: „Cum? Vine la noi la masă! Trebuie să fie de toate pe masă!”


Rezultatul? Șirul neîncetat de ambulanțe care urlă prin oraș în sfânta noapte de Crăciun, tomberoane de gunoi pline ochi de mâncare neatinsă și persoane dezamăgite, care spun că n-ar fi trebuit să cumpere așa de mult, că „uite cât am aruncat”, dar că anul viitor nu vor mai face aceeași greșeală... și vine și Crăciunul următor, când istoria se repetă.


Căutăm cadouri cât mai drăguțe și cât mai încărcate, că doar Moș Crăciun trebuie să vină cu desaga plină ca, în final, unele dintre ele să nu fie apreciate așa cum ne-am fi dorit, în timp ce unii copii nu au primit nici măcar o ciocolată de sărbători.


În final, ajungem obosiți în ziua de Crăciun, fără nicio tragere de inimă să bem și să mâncăm, că oricum ne simțim lipsiți de vlagă.


Asta nu înseamnă că sărbătorile nu pot avea farmec pentru altcineva. Dacă vreți cu adevărat să aduceți bucurie în sufletul unor oameni nevoiași, puteți participa la campania inițiată de „un grup de prieteni”, așa cum îi place organizatorului să spună, care și-au propus să bucure 300 de familii din comuna Independența, județul Constanța, cu pachete formate din alimente de bază, dulciuri, haine și jucării, pe data de 20 decembrie.


Oricine dorește poate dona pentru cei nevoiași contactându-l pe organizator pe pagina sa de Instagram Rezk Rahmi_, dar și la numărul de telefon 0744 300 157.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii