Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Cursuri de fardare a chipului bătrânului Tomis cu meditatorii de lux de la Banca Mondială. Nota de plată, un milion de euro

ro

15 Jul, 2019 00:00 2021 Marime text

În iunie anul acesta, după doi ani de la semnarea acordului de asistență tehnică, meditatorii de lux ai administrației locale de la Banca Mondială veneau la Constanța pentru a discuta despre gestionarea activelor municipalității în cadrul acordului de asistență tehnică încheiat între Primăria Municipiului Constanța și Banca Mondială.
 
În baza acordului de asistență tehnică, experții în planificare teritorială ai Băncii Mondiale urmau să furnizeze idei și concepte inspirate și din modelul altor orașe-port care vor fi integrate în ghiduri de dezvoltare urbană ce vor putea sta la baza viitoarelor decizii privind definirea politicilor de dezvoltare locală.
 
O lună mai târziu, urbaniștii de la Banca Mondială au finalizat planul de mobilitate urbană, un plan pe termen lung, care conține idei cu intervenții de impact, asupra spațiilor publice și de locuit, cu elemente peisagistice menite să transforme cartierele de blocuri construite înainte de anul 1989, stațiunea Mamaia dar și zona peninsulară.
 
Proiectul care conține un pachet complex de instrumente de regenerare urbană a fost prezentat recent de autorități ca pe o mare realizare a unui mandat fad de la un capăt la altul. Faptul că, iată, Constanța este primul oraș din România care a elaborat împreună cu Banca Mondială un plan de mobilitate urbană nu ne deranjează, chiar dacă meditațiile administrației ne costă pe noi toți 1.000.000 de euro, pe o perioadă de trei ani, dar vrem să înțelegem în ce fel orașul se va schimba la față pentru a crește calitatea vieții locuitorilor, dar și pentru a deveni mai atrăgător pentru investitori sau pentru cei care doresc poate să se relocheze la malul mării.
 
Mi-aș dori să văd o consultare a comunității, o dezbatere reală cu toate breslele în tot acest mecanism de fardare a chipului bătrânului Tomis și să nu mai citesc doar comunicate de presă seci despre potențialul deosebit și numeroasele oportunități de dezvoltare pe care le are orașul meu. Mă interesează, de pildă, cum ar putea deveni cei care ne vizitează din turiști, locuitori? Și nu pentru că așa reiese din sondajul Băncii Mondiale, ci pentru că „locul tău” sau „acasă” poate fi acolo unde te simți în siguranță, unde găsești respect, oportunități de dezvoltare și calitate a vieții. Merită urmărit cum vor prinde contur aceste direcții în următorii ani, până atunci, simt că „ne mințim ca la meteo”!
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii