Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Cum ne obligă sistemul sanitar să ne îmbolnăvim programat. Ce variante avem în caz de boală

ro

15 Apr, 2019 00:00 1740 Marime text

O problemă cu care orice asigurat la sistemul de sănătate se confruntă de mai mulţi ani încoace pare să nu îşi găsească prea curând o rezolvare. Lipsa plafonului la laboratoarele de analize pentru efectuarea de analize medicale cu trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist. Aceeaşi situaţie este şi la solicitarea de servicii medicale la medicii specialişti tot cu trimitere decontată de Casa de Asigurări.
 
Din păcate, situaţia pare fără ieşire, lună de lună fiind obligaţi să scoatem bani din buzunar în cazul în care avem ghinionul să ne îmbolnăvim la jumătatea sau la finalul lunii în curs. Răspunsul primit de la laboratoarele de analize medicale este inevitabil un refuz în cazul în care se solicită analize decontate de Casa de Asigurări.
 
Programările pentru luna următoare se fac de obicei aproape de finalul lunii în curs şi se epuizează în câteva zeci de minute, ceea ce face ca mulţi dintre cei care au nevoie de analize medicale să rateze acest interval şi să se vadă nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru a afla un diagnostic corect la afecţiunea medicală de care suferă.
 
Cum să facem oare să ne îmbolnăvim programat, după jumătatea lunii, ca să avem speranţa că ne vom număra printre norocoşii care prind un loc pe listele cu persoanele ce pot beneficia de analize medicale gratuite în luna următoare?
 
Aceeaşi situaţie este întâlnită şi la programările pentru consult la medici specialişti. Există unele cadre medicale care au lista făcută cu programări cu trimitere pe câteva luni de acum încolo, programări făcute cu mult înainte de cei care ori au vrut un control de rutină, ori speră ca boala să nu evolueze foarte mult şi să poată afla totuşi în timp util cum se pot trata corespunzător.
 
Pe Facebook au apărut deja grupuri cu pacienţi ai anumitor medici unde se face „trafic” (dacă putem spune aşa) cu astfel de programări. Persoane care au făcut programare cu mult înainte oferă locul pe lista programărilor celor mai puţin norocoşi. Sau cei care au avut norocul să prindă un loc îşi încearcă norocul printre ceilalţi de pe lista cu programări, poate reuşesc să facă un schimb de locuri şi să ajungă în timp util în faţa medicului specialist.
 
Din păcate, această situaţie este frecvent întâlnită şi la medicii pediatri, unde programările cu trimitere sunt făcute cu mult înainte. Astfel, dacă ai ghinionul să ai copilul bolnav, ori apelezi la bunăvoinţa cadrului medical care să te ajute cu o consultaţie printre programări, ori (cel mai sigur) ajungi la urgenţă şi aştepţi printre copii bolnavi să intri la consultaţie.
 
Faptul că totul se face programat cu luni sau săptămâni înainte conduce, inevitabil, la aglomerarea unităţilor de primiri ale urgenţelor unde speră să găsească un medic care să le ofere alinarea.
 
Oare nu se găseşte nicio rezolvare a acestei situaţii? Pentru ce se achită lună de lună asigurarea la sistemul de sănătate dacă în caz de necesitate majoră tot contra cost se rezolvă situaţia şi în cazul analizelor, şi în cazul consultaţiilor oferite de medici specialişti?
 
Cu siguranţă nu apelează toată lumea la efectuarea de analize medicale doar de dragul de a avea un dosar plin cu astfel de documente, ci doar în caz de necesitate.
 
Poate nu e nevoie să mai treacă vreo cinci-zece ani până la găsirea unei soluţii la această problemă care îi afectează pe mulţi dintre asiguraţii la sistemul de sănătate.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii