Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Constanţa. Raport de lipsă de chef

ro

26 Sep, 2015 00:00 1694 Marime text
„Cred cu încăpăţânare că, atunci când mai mulți oameni vor gândi un lucru, când vor dori cu adevărat să înfăptuiască ceva, se va produce o schimbare în bine, se va întâmpla o minune pentru România. La noi, în momentul de față, este o tristețe fără margini, pentru că marile valori au fost bagatelizate, istoria noastră a fost bagatelizată, auzim mereu de la ultimul cretin până la cei mai deștepți spunând: «Așa e în România. Numai la noi se poate întâmpla așa ceva». Și parcă îți piere orice chef.“ Nu sunt cuvintele mele, ci ale lui Augustin Buzura, membru titular al Academiei Romane, citatul fiind preluat de pe site-ul webcultura.ro.
 
Subscriu, bineînţeles, la cele spuse mai sus. În România, să spunem că mai există iniţiativă, dar dorinţa de a o vedea cum se concretizează, cheful… astea se sting din mers. Cam aşa s-a întâmplat şi la evenimentul civic numit „Marş pentru Constanţa“. Manifestarea a reunit în Piaţa Ovidiu, săptămâna trecută, în jur de 150, cel mult 200 de constănţeni, dintre cei 966 care şi-au confirmat prezenţa pe Facebook.
 
Wow! 200 din aproape 1.000?! Ei, a „leşinat“ cheful pe parcurs. Organizatorii evenimentului vor transformarea Constanţei într-un oraş mai curat, mai îngrijit, în contextul în care, în ultimii ani, „nu s-au mai făcut investiții și banii cetățenilor, colectați din prea multe impozite și taxe pe plan local, au fost cheltuiți irațional și împrăștiați doar la anumite grupuri de interese, personale și politice“. Manifestarea vine pe fondul dorinței constănţenilor de a se implica în mod activ şi chiar de a ajunge să schimbe un oraş de care, în prezent, nu se simt mândri.
 
Zeci de doleanţe şi-au găsit locul pe cartonaşele roşii, printre acestea numărându-se: „STOP construirea pe spaţiile verzi!“, „Vrem un oraş CURAT şi CIVILIZAT“, „Vrem spaţii verzi, nu betoane“, „Vrem un oraş în care poliţia să îşi facă treaba“, „Renovaţi şcolile!“, „Un oraş «cinstit» pentru nepoţii mei“. Multe dintre nemulţumirile exprimate au fost legate de spaţiile verzi, dar şi de pistele bicicliştilor din oraş.
 
Prea multe lucruri cu susu-n jos, şi se pare că ştim asta. Dar nu este suficient Din punctul meu de vedere, astfel de proteste sunt necesare, aceste „Tu ai greşit!“ şi „Fă-ţi treaba!“. Însă, din nou, s-a demonstrat că cel mai bine stăm la capitolul „vorbe“. Suntem experţi când vine vorba de a detecta o greşeală, de a da vina, de a blama. Tu ai greşit! Tu, părintele meu, copilul meu, fratele meu, soţul meu, vecinul meu, colegul meu de serviciu, şeful meu, vânzătorul de la magazin, medicul de gardă, funcţionara de la poştă. Şi tu ai greşit, primarule, politicianule!
 
Da, ne pricepem să dăm vina pe alţii, e foarte uşor, nu spun că alţii sunt nevinovaţi. Însă, când vine vorba de a face noi ceva, de a investi timpul nostru...
 
Evenimentul din Piaţa Ovidiu a fost „pentru toți cei ce declară că iubesc orașul. Iubirea se demonstrează!“, spunea un constănţean. Haideţi să dăm un pic din timpul nostru acestui oraş!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii