Editorial Călătorie spre viitor cu escală prin facultate

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat a luat sfârşit. Marele test al maturităţii a fost susţinut. La nivel naţional, rata de promovare, înainte de soluţionarea consultaţiilor, este 66,7%, iar la nivelul judeţului Constanţa, 60,52%. Un procent bun, care oferă încă garanţia că nu e cazul să ne exprimăm îndoielile faţă de viitorul acestei ţări. Pentru câţiva ani sunt suficienţi studenţi şi, respectiv, forţe tinere de muncă. Problema nu e în cifre, ci în spatele acestora, adică în tânăra generaţie, care este pusă în faţa unei alegeri. Juni aruncaţi în mare, ce-i drept, unii pe navă, iar altora, ocoliţi de noroc, nici măcar un colac de salvare nu li s-a dat.
 
Proaspeţii absolvenţi, fericiţi, mulţumiţi, dezamăgiţi sau resemnaţi, purced la răsfoitul ofertelor universitare, semn că începe convulsia socială. Febra admiterii este simţită de întreaga societate, nu doar de candidaţi. Interesaţi de alegerea viitorului student sunt mama, tata, colega mamei, bunicul, bunica, prietena bunicii, sora, prietenul, vecina, fostul coleg (mai mult sau mai puţin invidios), profesorul şi mulţi alţi oameni altruişti dispuşi, în orice moment, să-i dea poveţe absolventului, să-i facă recomandări, să-l motiveze, să-l descurajeze, să-i spună că-l aşteaptă o carieră de vis dacă alege facultatea X şi că va muri de foame dacă alege facultatea Y sau să-i aducă la cunoştinţă arhicunoscutul adevăr - nu contează ce alegi, oricum e greu să-ţi găseşti de muncă pe specialitate, aşa că vei fi nevoit să te reprofilezi, mai devreme sau mai târziu. Important e să ai şi tu terminată o facultate, să nu te simţi izolat de societate. 
 
În zilele noastre, să ai studii superioare nu mai e un lux, ca pe timpuri, când la facultăţi exista un număr limitat de locuri şi puţini reuşeau să fie admişi. Acum, pentru a obţine un loc la o universitate, absolventul nu trebuie să fie cine ştie ce erudit, e de ajuns să-şi dorească. Voinţă să fie, în rest, are susţinerea tuturor, chiar a întregului univers, care fundamentează, zi de zi, an de an, deceniu de deceniu, „un trend“. Să-l numim, de fapt, un fenomen care constă în obţinerea necondiţionată a unei diplome de licenţă. Nu contează dacă o să-ţi folosească, las-o să fie în buzunar, căci cine ştie ce planuri are viitorul în privinţa ta. Vrei, nu vrei, poţi, nu poţi, îţi place, nu-ţi place, n-ai încotro, trebuie să fii în rând cu lumea. Ce mare ispravă să te duci şi tu la facultate? Să recunoaştem, o parte urmează facultatea doar pentru a obţine o diplomă. Altfel, cum se explică faptul că se înscriu la universitate, la zi, plătesc taxă, dar la cursuri nu vin? În cel mai fericit caz, se prezintă pe ultima sută de metri la examene. Ce să înţelegi din asta? Evident, nu-i interesează cunoştinţele, abilităţile, competenţele, ci doar titlul de „licenţiat în…”,  altă explicaţie logică nu găsesc.
 
Am fost surprinsă, ca mulţi alţii, de o declaraţie a unui absolvent: „Eu lucrez de doi ani în securitate biometrică, recunoaştere facială, recunoaştere de amprente şi lucruri de genul acesta care ne ajută să scăpăm de parole.

Lucrez cu cea mai mare firmă care se ocupă de aşa ceva. Firma are mai multe tehnologii dezvoltate, am contribuit la dezvoltarea lor şi cel mai mare câştig a fost experienţa. Nu mai am ce să învăţ la Politehnică sau la alte facultăţi din România sau din Europa“. Mai rar aşa curaj. De admirat sau de condamnat? Nu ştiu. Să rămână la discreţia fiecăruia. În treacăt fie spus, să vă ajute sau să vă încurce în a vă forma o părere personală, curioşii au aflat ce medie are tânărul la examenele de Bacalaureat şi, pentru a satisface aşteptările publicului, au informat că absolventul a avut o medie generală de 8,46. Rămâne loc de interpretare? Da, fireşte, rămâne, pentru toţi chiar. Câţi oameni, tot atâtea păreri.
 
Să revenim la hotărârea decisivă pe care trebuie s-o ia absolvenţii. Să ne bucurăm pentru cei care ştiu de mici ce vor să se facă atunci când vor fi mari şi să manifestăm profundă compasiune pentru cei confuzi, indecişi şi dezorientaţi. Să sperăm că generaţia de astăzi ştie că principalul criteriu al candidatului ar trebui să fie plăcerea. Cu toate că e greu de crezut că majoritatea îşi vor urma impulsurile, în condiţiile în care mulţi se întreabă dacă mai e loc de vocaţie, pasiune, satisfacţie. Mai sunt tineri care găsesc cutezanţa să-şi valorifice talentul? Mai sunt! Și vor continua să existe pentru că, mai devreme sau mai târziu, mulţi îşi dau seama că „pofta nu vine mâncând” şi unde plăcere faţă de ceea ce faci nu e, nimic nu e. Li se întâmplă şi celor care, aparent, cred că „se regăsesc“ în specializarea aleasă, darămite celor cărora de la bun început nu le-a surâs alegerea!
 
Presupun că v-aţi prins la ce se referă „regăsitul“. Dacă nu, nicio grijă, vă reamintesc. Regăsitul face trimitere la răspunsul studenţilor în primele zile de facultate la celebra şi veşnica întrebare:„De ce ai ales această facultate?” „Am ales să vin la facultatea X pentru că mă regăsesc.“ Apoi, după un timp, unii îşi dau seama că nu se mai regăsesc. Entuziasmul s-a pierdut undeva pe drum, şi atunci, ce-i de făcut? E limpede, il faut quitter le camp şi trebuie să se regăsească în altă parte, să-şi găsească adevărata menire în viaţă. Partea tristă e că timpul trece, conştiinţa te mai mustră din când în când, încolţesc seminţele regretului, apare neîncrederea în forţele proprii. E greu să afli la jumătate de călătorie că drumul pe care ai pornit este acum închis pentru tine şi eşti nevoit să găseşti poteci alternative. Dificil, dar nu imposibil.
 
Din aceste considerente, enunţate pe rând mai sus, avem dreptul să credem că nu în toate cazurile facultatea e decisivă, ci mai curând anii de studenţie, în care îţi dai seama ce-ţi doreşti cu adevărat să faci în această viaţă şi la bordul cărei aeronave să urci pentru a ajunge la destinaţia mult visată.