Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:42 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Ai înțeles mesajul anului 2020?

ro

10 Dec, 2020 00:00 3261 Marime text


 
Anul acesta pe care tocmai îl încheiem a fost, pentru mulți dintre noi, cel mai provocator dintre anii pe care i-am apucat vreodată.

Energia lui s-a amplificat din cauza trăirilor pe care le-am avut, concertat, toți oamenii viețuitori pe această planetă, „bombardată” de vibrația joasă a preocupării pentru supraviețuire. Ne-am trezit, șapte miliarde de suflete, îngrijorați în primul rând de bunăstarea fizică, focusați pe sănătatea noastră și a celor dragi.

Anxietatea, frica și incertitudinea față de ziua de mâine, schimbările semnificative în felul în care trăim și muncim, au declanșat în noi stări intense și foarte variate, generate de emoții noi, despre care nici nu știam că există.
Totuși, interesant a fost că am învățat să trăim și cu asta, dovedind încă o dată forța extraordinară de adaptabilitate a omului, indiferent de obstacolele cu care e nevoit să se confrunte.

Am mai învățat, de asemenea, să o luăm mai ușor, să ne structurăm mai bine prioritățile, să înțelegem care sunt adevăratele valori, să privim lucrurile cu mai multă înțelepciune și discernământ.

În funcție de natura noastră emoțională, am fost mai liniștiți sau mai vocali, mai permeabili la zgomotul conspirațiilor, mai docili sau mai revoltați în fața restricțiilor sau a modificărilor intervenite în modul nostru de viață.
În orice caz, anul 2020 a adus cu sine multă energie transformatoare, care continuă și se va amplifica și în viitorul imediat. Vom constata, foarte curând, că suntem cu totul alții, că lentilele prin care priveam lucrurile s-au modificat semnificativ.

Noua criză pandemică a venit cu o lecție majoră – aceea că niciodată nu vom putea schimba ceea ce se întâmplă în exterior, ci doar modul în care privim și integrăm lucrurile, din interior. Aceeași realitate va fi mereu percepută în tot atâtea feluri câți oameni există pe pământ, căci fiecare este unic și irepetabil.
Iar modul de percepție depinde, decisiv, de ceea ce suntem în esență - de emoțiile, de fricile, de rănile noastre. Prin urmare, focusul ar trebui să fie nu pe situațiile sau oamenii care vin să ne provoace, într-o multitudine de feluri, ci pe reacțiile noastre la aceste provocări.
2020 a fost nu doar începutul unui nou deceniu, ci și al unei noi paradigme, o bornă de confruntare între vechi și nou, pentru ca formele perimate, care nu se mai servesc, să dispară și tot ce e nou și benefic să se instaleze confortabil, devenind noua noastră realitate, noua noastră putere, menită să nască noi abilități, de folosit în relațiile cu ceilalți și în modelarea lumii ce va să vină.

Schimbare, vindecare, eliberare. Noua paradigmă, a omului care va învinge anxietatea și va trăi senin și echilibrat, va presupune întoarcerea către sine, necesitatea, dar și curiozitatea, de a se autodescoperi și a lucra cu universul nesfârșit din mintea și sufletul său.

Experiența regăsirii de sine, a „dezgropării” tuturor resorturilor complicate – dar și fascinante – care ne motivează reacțiile la ceea ce se întâmplă în exterior, mi se pare a fi mesajul cel mai important al acestui an, care deschide un drum glorios pentru ridicarea ființei umane din condiționări și mediocritate, către conștientizarea miracolului vieții, a bucuriei de a trăi în echilibru și responsabilitate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii