Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Doctore, ne dor gândurile!

ro

13 Jul, 2015 00:00 1318 Marime text
În frumoasele zile de iulie, sub soarele arzător, îşi fac loc, printre constănţeni, turiştii. La orice pas, auzi lucruri bune, frumoase, înviorătoare (?). Nu există subiect - considerat „pe val” - despre care românul să nu rămână fără părere. Opiniile vin, pleacă, dispar, reapar, sub diferite forme, în funcţie de împrejurări, totul într-un joc numit „eu-am-idee-despre-ce-se-întâmplă-în-lumea-asta”.
 
Gândurile care ocupă minţile, cum e şi normal, sunt pro sau contra unui subiect. Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt dezbătute intens, alături de versurile îndrăzneţe din noua melodiei a Deliei. Se discută şi despre situaţia gravă de la greci, afli că „e nasol acolo”. Descoperim că românii, cei mai mulţi dintre ei, sunt excepţionali la tenis şi ar avea rezultate remarcabile puşi în faţa unui meci. Ei, uite-o p-asta, Simona Halep!
 
De asemenea, aflăm că unii ar fi luat note maxime la Bacalaureat şi nici măcar n-ar fi copiat sau n-ar fi încercat să copieze. Se discută şi se râde despre fundul gol al lui Bieber, fluturii Irinei Binder şi pagina de Facebook a lui Tony Poptămaş. Printre picături, afli că „legea e lege, dar, pentru unii, legea e rege!”.
 
Se discută şi despre amenzile usturătoare care ar trebui să existe pentru covorul de seminţe, dozele de suc şi ambalajele de tot felul abandonate pe stradă. Îmi trece prin minte o expresie: „vezi paiul din ochiul altuia şi nu vezi...”, continuarea, desigur, o ştim cu toţii.
 
Dacă lipim aceste idei, apoi scuturăm puţin puzzle-ul nou format, cât să cadă din el câteva piese, descoperim culorile ţării în care trăim. Desigur, la aceste culori contribuie şi oamenii care chiar au păreri argumentate şi sunt capabili să construiască un raţionament.
 
Sunt curioasă să aflu despre opiniile şi ipotezele, care, cu siguranţă, se vor instala de azi înainte, cu privire la autosuspendarea lui Victor Ponta. Sau subiectul nu reprezintă interes pe litoral, locul în care merită să petreci o vreme, cu mâinile în buzunare şi nasul în vânt? În rest, dopuri pentru urechi să avem.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii