Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:50 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce ia PNL Constanţa doar praful de pe tobă? Au fost odată ca niciodată deconcentratele...

ro

29 May, 2012 00:00 2832 Marime text
ada_noua.jpgCă în relaţia PNL - PSD liberalii joacă rolul rudei sărace, al rudei de la ţară nu este un secret pentru nimeni. Nu şi-au asumat cea mai bună partitură într-o căsnicie oricum sortită eşecului. Probabil, însă, că până la divorţul cu rufe spălate în public, cu lacrimi pe obraji şi maximum de exhibiţionism vom asista la multe episoade jenante pentru liberali.

Unul dintre acestea, la doar câteva zile după preluarea guvernării, a fost cel al cartonaşului galben dat de premierul Victor Ponta prefectului judeţului Constanţa, Bogdan Huţucă. Neoficial, liberalii, dar şi reprezentanţii altor partide politice, precum şi fostul prefect, Claudiu Palaz, susţin că Huţucă a procedat corect atacând în instanţă referendumul de la Mangalia. Dar cartonaşul galben de la primul ministru rămâne cartonaş galben.

A început, apoi, episodul doi: cel de-al doilea fotoliu de subprefect al Constanţei. Care subprefect nu putea să vină, se-nţelege, decât din rândurile PSD. Radu Volcinschi, fost director în Consiliul Judeţean Constanţa condus de Nicuşor Constantinescu, de altfel, „mâna dreaptă" a acestuia din urmă, este fericitul ocupant al acestui fotoliu.

Şi dacă până în prezent mariajul a decurs în condiţii relativ civilizate, aşa cum se întâmplă, probabil, într-o căsnicie de ochii lumii, împărţirea instituţiilor deconcentrate a demonstrat că, din păcate, la Constanţa liberalii rămân sub bagheta pesedistă. Ce revine, cui revine, pe cine numim acolo, dar dincolo? Omul cui va ateriza pe postul acesta? Al PNL sau al PSD? Dacă împărţirea ar fi fost una echitabilă sau care să respecte principiul meritocraţiei, în sensul numirii în funcţii de conducere a celor mai buni dintre cei mai buni - evident, nici vorbă de aşa ceva! - liberalii s-ar fi bucurat de mai multe deconcentrate. Liberalii, însă, asistă, probabil neputincioşi, la conştiinciozitatea de care dau dovadă pesediştii la împărţirea funcţiilor. Celor din urmă le revin „enşpe", liberalilor două, trei, şi acelea nu de importanţă flatantă.

Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Agenţia de Protecţie a Mediului au deja ştampilă PSD. Se vehiculează că social democraţilor constănţeni le vor reveni, de asemenea, Direcţia Agricolă, ABADL-ul şi ACN-ul. Până acum, am fi tentaţi să credem că lucrurile nu sunt, încă, ieşite din comun, căci în anii din urmă judeţul s-a colorat din ce în ce mai mult în roşu, liberalii neavând - din nou, din păcate - oamenii şi forţa pentru a reechilibra balanţa. Ultima redută a liberalilor era, însă, Portul Constanţa. Un fel de Fată Morgana pentru PSD. Un soi de premiul întâi, cu coroniţa aferentă, la care au tot sperat, dar care se încăpăţâna să le revină lor. Se pare, însă, că potrivit ultimelor negocieri, CNAPMC va trece în ograda lor. Deci de la PNL la PSD. Asta cu toate că, până foarte recent, Portul era, aşa cum am spus, al liberalilor. Dacă (subliniez, dacă) APC-ul va purta într-adevăr pecetea PSD liberalii vor pierde din portofoliu o companie naţională de o importanţă majoră. Vor pierde, încă o dată, în faţa unui PSD care - evenimentele din ultimele zile o dovedesc - pare decis să acapareze totul. În schimbul Portului Constanţa, PNL ar primi Ceronav, Radionav şi Arsvom. Un palid premiu de consolare. O menţiune care nu convinge şi care e departe de a reprezenta „felia" de guvernare care ar trebui să le revină peneliştilor constănţeni.

De ce aşa? De ce doar praful de pe tobă? De ce nu sunt liberalii egali cu social democraţii în povestea deconcentratelor? De ce am mai degrabă impresia unui scenariu previzibil, în care PNL-ul apare doar în rolul figurantului?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • rex 29 May, 2012 13:10 Cu cine sa se alieze PNL, cu basescu, cu oprea, cu udmr, se aliaza si ei cu cei cinstiti si curati si pe deasupra si tineri.
  • pai cu sa fie? 29 May, 2012 11:14 Pai cum sa aiba liberalii parte de institutii cand se grabesc( ca prostii) sa primeasca in partid toate scursurile si papagalii INCOMPETENTI. Vezi aici aeroportul care a ajuns "rusinea judetului"
  • Nu as vota in veci cu PNL 29 May, 2012 01:10 Cu cine sa votam de la Pnl cu acelasi Hasoti de 12 ani, sa fim seriosi