Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:38 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța hatârului! Noul liberal a ajuns să se identifice cu vechiul pesedist

ro

28 Dec, 2020 00:00 5184 Marime text
  • Sinecura nu are culoare sau doctrină politică! Acest termen fixează un specific al politicii românești, de care nu am scăpat nici după 30 de ani
  • Flămânzii se așează la masă! La fel și pilele și relațiile!
  • Noii liberali nu au înțeles lecția destul de aspră primită de PSD la localele din septembrie și manifestă aceleași slăbiciuni ca și când nici măcar nu ar fi existat vreun vot
  • Încă mai am răbdare cu USR, abia aștept să-mi demonstreze că nu vor face blat, pe linie la Constanța și vor veghea așa cum au promis la responsabilitate și corectitudine

Sau când istoria se repetă...
Imediat după locale, unii s-au bucurat, alții s-au întristat iar alții au înțeles repejor că nivelul de mizerie este suficient, încât într-un timp extrem de scurt noul liberal a ajuns să se identifice cu vechiul pesedist!
Sinecura nu are culoare sau doctrină politică! Acest termen fixează un specific al politicii românești, de care nu am scăpat nici după 30 de ani și nici nu există premize că va dispărea..
Flămânzii se așează la masă! La fel și pilele și relațiile!
Noii liberali nu au înțeles lecția destul de aspră primită de PSD la localele din septembrie și manifestă aceleași slăbiciuni ca și când nici măcar nu ar fi existat vreun vot!
Doar numele sunt altele, slăbiciunile  sunt neschimbate, la fel și disprețul față de cetățean.
Suma viciilor clasei politice rămâne constantă!
Astfel că și peste un șase luni, doi ani sau la final de mandat, vom continua să vorbim în termeni de  promovări pe bază de carnet de partid, aroganță, mangle și fuste! Da, fuste, chiar dacă unele doamne preferă pantalonii!
Tristețea situației vine din faptul că lehamitatea cu care constănțenii au sancționat PSD-ul, nu a mișcat niciun mușchi pe chipul actualilor conducători ai urbei/județului.
Nici n-au preluat bine frâiele primăriilor sau consiliului județean, că noii conducători au început să-și încoțopenească oamenii de încredere pe funcții și să privească cu poftă spre viitorul iluminatului, panotajului, asfaltărilor sau concesionărilor !
Încă mai am răbdare cu USR, abia aștept să-mi demonstreze că nu vor face blat, pe linie la Constanța și vor veghea așa cum au promis la responsabilitate și corectitudine.
Până acum, au bâguit ceva pe tema burselor elevilor, nimic mai mult!
La județ însă, e liniște de mormânt.  Pare că cele două partide nu sunt, în realitate decât două mari facţiuni, avînd fiecare, nu partizani, ci clientelă.
Și – atunci, nu ne mai rămâne decât să recitim versurile scrise în perioada interbelică de marele actor Constantin Tănase  - “Pleacă ai noștri, vin ai noștri, iarăși am votat ca proștii” ?!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cernat 28 Dec, 2020 14:14 Baiguiala cu bursele a fost nefundamentata,populista...