Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:32 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatea lui Mazăre se clatină?

ro

27 Apr, 2013 00:00 2612 Marime text
Nu doar superiorii de la Bucureşti, dar se pare că nici măcar subordonaţii din Primăria Constanţa nu-l mai ascultă pe Mazăre. Edilul are o mare problemă de autoritate faţă de proprii angajaţi. S-a ajuns până într-acolo încât şeful social-democraţilor să ne împărtăşească public, mai precis, într-o piaţă, ceea ce în mod normal se rezolvă în şedinţe, între câţiva ochi, cu directorii de compartimente.
Când ne confruntăm cu o problemă de „nerecunoaştere a autorităţii”? Atunci când angajaţii transmit mesaje contradictorii faţă de cele ale managerului, aşa cum se întâmplă şi-n cazul nostru. „La urechile mele au ajuns nişte zvonuri precum că unii directori ai pieţelor percep o taxă de 50 de lei pentru o tarabă celor care s-au înscris în programul primăriei «Preţul corect la carnea de miel». Din cauza acestei taxe, zilele trecute preţul ajunsese la 27 de lei, mai mult ca la Bucureşti. Dacă se va mai întâmpla aşa ceva îi voi da afară pe cei din Administrarea pieţelor”, a declarat joi, în piaţa Griviţei, Radu Mazăre. Adevărul este că este greu să fii autoritar cu proprii angajaţi când te afli, din când în când, în Madagascar sau Brazilia.
În astfel de condiţii, nu este greu să-ţi scape de sub control nu doar preţul corect ci şi preţul gigacaloriei sau al habitatului, aceasta din urmă fiind printre cele mai mari din ţară. Nici preţul corect al mielului nu este aşa cum ar trebui să fie. Dacă preţul este corect, aşa cum ne transmite Radu Mazăre, de ce este acesta atât de incorect pentru majoritatea constănţenilor care sunt convinşi, la ora actuală, taman după lansarea preţului corect, că cea mai bună friptură de miel este cea de pui. Desigur, la această dată tot ei sunt ferm convinşi că cea mai ieftină gigacalorie este cea produsă de centrala termică din apartamente, iar exemplele de acest gen pot continua.
Şi culmea, pentru că aleşii fac ce vor, nu ceea ce le-am cerut să facă, probleme de autoritate avem şi noi, şi la fel ca edilul Mazăre le dezbatem, ghici unde... tot în piaţă!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • veronica 29 Apr, 2013 08:16 Domnul Mazare locu lui e la divertisment. dar cum merg treburile in Romania nu ne mira nimic, Asta-i Romania.
  • iulica 27 Apr, 2013 20:36 Sa fim seriosi cit timp ezista copilasii lui cu pachete... Oricit de multa democratie am considera ca ar trebui sa avem putini oameni stiu ca democratie inseamna deomoscrates din greceasca puterea poporului care acum e doar manipulare.
  • RoxanaCostea.com 26 Apr, 2013 23:43 :))) Prețul la carnea de miel este cam același cu cel din Stockholm. Doar că suedezii au salariul minim vreo 2300€ după taxe :)